Scump, domnule, scump… Cât costă să închiriezi un apartament în Constanța

544
Scump, domnule, scump… Cât costă să închiriezi un apartament în Constanța - fondinchiriereapartament-1409492846.jpg

Articole de la același autor

Dacă prețurile apartamentelor din Constanța au început să intre la apă, iată că în ceea ce privește chiriile, sumele pe care cei interesați trebuie să le scoată din buzunare explodează de la an la an. Pentru un apartament cu două camere, prețurile pornesc de la 200 euro și ajung până la…1.000. 


Odată cu scurgerea ultimelor zile de vară, în piața imobiliară se simte tot mai mult "freamătul" închirierilor. Începând din luna septembrie, studenții din alte localități revin în Constanța pentru a-și găsi cazare pentru următorul an de facultate. Căutarea, însă, nu este anevoioasă - pe piața constănțeană se găsesc sute de oferte. Potrivit agenților imobiliari, proprietarii apartamentelor au mai umflat, în acest an, prețurile, însă și cererea pentru închiriere este foarte mare. 


"Și în acest an vor fi foarte multe apartamente de închiriat, însă și cerința este mare. Și până acum au fost cereri, însă nu am prea avut apartamente, dat fiind faptul că proprietarii, pe timp de vară, închiriază imobilele pe câte o noapte și nu pe termen lung. De acum revin studenții din alte județe sau țări care caută apartamente. Prețurile diferă, bineînțeles, în funcție de zonă, mobilier. Cele cu mobilă clasică pleacă de la 250 euro, în timp ce apartamentele cu două camere de lux, cu totul nou în interior, ajung până la 700 euro", a precizat, pentru Cuget Liber, Iancu Casapu, agent imobiliar Grup Proprietăți Perfecte. 


Cele mai căutate zone 
Agenții imobiliari spun că cele mai multe apartamente de închiriat se găsesc în zonele City Park Mall și Tomis Nord. În zona City, prețurile închirierii unui apartament cu două camere variază între 320 și 500 euro, în timp ce în Tomis Nord, sumele de bani pe care cei interesați trebuie să le scoată din buzunare sunt puțin mai mici: pornesc de la 200 euro și ajung până la 450. Și în cartierul Faleză Nord, prețurile sunt destul de piperate: un apartament de două camere se închiriază cu prețuri cuprinse între 350 și 500 euro. Dacă doriți un imobil cu vedere la mare se mai adaugă cel puțin o sută de euro. Și în zona Gării, prețurile pornesc de la 300 euro și ajung până la 550 euro. Însă cele mai ieftine apartamente au și cele mai "sărace" condiții: mobilier sumar, pe care mulți dintre studenți îl consideră "învechit" sau "de pe vremea bunicii", fără îmbunătățiri și situat între etajele 5 - 8. Pe cealaltă parte, apartamentele mai scumpe oferă îmbunătățiri de actualitate, mobilier relativ nou sau de ultimă generație și chiar centrală pe gaze. La polul opus, spun agenții imobiliari, persoanele care doresc să închirieze imobile "fug" de zonele Km 4-5 sau CET. Însă chiar dacă zonele lasă de dorit, chiriașii fiind de părere că sunt zone "rău famate", prețurile de închiriat nu scad sub 200 euro. Cele mai scumpe, dar și luxoase apartamente de închiriat sunt cele din stațiunea Mamaia (în jur de 700 euro) sau Satul de Vacanță (1.000 euro), prețuri pentru un apartament cu două camere, de 85, respectiv 90 metri pătrați.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5584 secunde