Se deschide prima linie de pasageri Odessa - Constanța - Varna

592
< 1 min citire
"Prima linie regulată de pasageri Odessa - Constanța – Varna se deschide în această vară" – a anunțat Constantin Matei, directorul general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța.
Potrivit informațiilor oferite de compania "Navlomar Maritime", aceasta va funcționa în sezonul estival, în perioada 13 iunie – 6 septembrie 2008. Linia este servită de "Krymskaya Strela", o navă de tip catamaran. Ea este dotată cu două saloane (unul pentru 216 pasageri, iar celălalt, pentru 82 pasageri), un bar, restaurant, punct de informații, spațiu pentru bagaje și aer condiționat.
Nava pleacă în fiecare vineri din Odessa la ora 13. Sosește în portul Constanța la ora 19 și pleacă la ora 20, pentru a ajunge în Varna, la 23,30. De asemenea, în fiecare sâmbătă face drumul invers. Pleacă din Varna la ora 2, sosește în Constanța la 6 și pleacă la 7. În Odessa ajunge la ora 13.
Prețul cel mai scăzut al unui bilet de călătorie este de 45 euro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.029 secunde