Se pregătește privatizarea CNCIR SA

357
Se pregătește privatizarea CNCIR SA - vosganian-1371567163.jpg

Articole de la același autor

Ministrul economiei, Varujan Vosganian, l-a primit astăzi pe Alessandro Romei, administrator al Rina Simtex, unul dintre organismele de certificare prezente în România. Investitorul italian și-a manifestat intenția de a participa la privatizarea Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune - CNCIR SA, aflată în subordinea Ministerului Economiei.

Varujan Vosganian a menționat că ministerul nu are în vedere privatizarea de urgență a CNCIR SA, pentru că această companie are profit și nu este supusă unor contestații de orice natură. El a admis, însă, că este posibil ca, începând din primăvara anului viitor, Ministerul Economiei să facă un anunț de privatizare a companiei. Vosganian a precizat că Ministerul Economiei vrea să obțină, în acest caz, un preț cât mai mare, negociind și vânzând acțiuni unor clienți importanți din domeniu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0288 secunde