SECETĂ în iulie și august în partea de SUD-EST a României?

150
SECETĂ în iulie și august în partea de SUD-EST a României? - solutiilaseceta-1363948824.jpg
Vin vești nu tocmai bune pentru agricultori. Partea de sud-est a României se va afla sub secetă în lunile iulie și august, potrivit prognozei în ceea ce privește rezerva de umiditate din solul agricol, a declarat, astăzi, în cadrul unui forum de specialitate, Ion Sandu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), scrie economica.net.




"Ca estimări de precipitații, în aprilie acestea vor fi, dacă nu peste normele climatologice, cel puțin egale cu acestea. În mai, vor fi cantități mari de precipitații, iar în iunie acestea vor fi cel puțin egale cu normele climatologice. Deja din luna iulie cantitățile de precipitații vor fi mult sub normele climatologice. În august, prognoza arată mult mai rău și îmi doresc să nu se realizeze pentru că dacă producția de grâu va fi bună din punct de vedere al rezervei de umiditate, pentru porumb și celelalte culturi vor fi probleme. Concluzia este că la prognozele actuale și rezerva de umiditate pentru lunile iulie și august trebuie să ne așteptăm ca toată zona de sud-est a țării să fie sub secetă. Ne dorim să nu se realizeze, dar după cum au evoluat lucrurile în ultimi ani se pare că vom avea o secetă la fel de puternică ca în anul anterior", a declarat Ion Sandu, potrivit economica.net.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0843 secunde