Sezonul estival a ajuns la final. Industria ospitalităţii a ieşit pe plus

211
Sezonul estival a ajuns la final. Industria ospitalităţii a ieşit pe plus - fond12-1630607558.jpg

Articole de la același autor

Toamna a venit brusc cu temperaturi mult sub media obişnuită. Asta a făcut să ne aducem aminte că vara s-a sfârşit şi sezonul turistic de la malul mării s-a încheiat. Dacă a fost bun sau nu, vom concluziona în materialul următor.

A venit toamna şi este vremea bilanţului. A fost un sezon cu multe necunoscute, cu multe bâlbe din partea autorităţilor, dar la final, trăgând linie, operatorii din turism sunt mulţumiţi. Vara lui 2021 a fost profitabilă, încasările au fost mult mai bune comparativ cu 2020, dar au fost într-o perioadă mult mai scurtă, ţinând cont de faptul că de la 1 iulie sezonul estival şi-a intrat deplin în drepturi. Surpriza acestei veri a fost că plajele din staţiunea Mamaia au câştigat peste 50 de hectare şi nu doar pentru o vară, ci pentru zeci de ani.

„Operatorii din turism au avut încasări mai bune decât anul precedent, dar în niciun caz la nivelul anului 2019. Față de anul 2020, în acest an mulți s-au imunizat ori s-au vaccinat și există o predictibilitate mai mare, cunoscând cu toții regulile jocului, având rodajul anului trecut. S-a simţit lipsa voucherelor de vacanță pentru acest an. Aceste vouchere ar fi sprijinit enorm turismul intern, și aici nu mă refer neapărat la litoral, deoarece avem multe alte forme de turism și alte regiuni care au nevoie de sprijin”, a declarat Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). Preţurile la cazare nu au crescut foarte mult, hotelierii au ales să majoreze preţurile doar cu 10-15%, chiar dacă produsele şi serviciile au înregistrat o creştere în această vară şi cu 30%, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). Şi în acest an, turiştii români au ales România şi în special litoralul romănesc ca destinaţie favorită de vacanţă, mai ales că, culorile codurilor ţărilor din jur s-au schimbat mai ceva ca pe ringul de dans.


Încasările au crescut cu 65% în 2021 faţă de 26% cât au fost în 2020

Potrivit platformei litoralulromânesc.ro încasările de anul acesta au crescut cu 65% faţă de 2020 şi cu 26% faţă de cifrele înregistrate în 2019. Per total, agenţia a avut încasări de 165 de milioane de lei, prin intermediul ei au ajuns la mare peste 200.000 de turişti, în creştere cu 31% comparativ cu 2020. O altă concluzie trasă de touroperatori, a fost că 2021 a fost un an la linia de start pentru toţi actorii din turism şi că ţara noastră putea face mai mult la nivel înalt pentru atragerea turiştilor străini, mai ales. Sudul litoralului s-a vândut foarte bine, iar din iunie şi până în ultimul weekend din august, nu mai era disponibilă nicio cameră. Trei luni fructuoase în 2021 se pare că au acoperit un an slab de pandemie în care industria ospitalităţii a avut de suferit. După Mamaia şi Eforie Nord s-a aflat în top preferinţe ale turiştilor şi Neptun-Olimp, apoi Jupiter şi Saturn, fiind urmate de Venus, Costinești, Eforie Sud și Mangalia.

Durata medie a sejurului în acest an a fost de 5,4 zile, similară cu cea din ultimii doi ani, iar valoarea medie a pachetului turistic a fost de 470 euro, la același nivel ca în ultimii doi ani. Cei mai mulți turiști care și-au făcut vacanțele în stațiunile autohtone de la Marea Neagră au venit din București 34,26%, podiumul fiind completat de județele Timiș 7,13 și Cluj 5,75%. În top 10 mai intră județele Iași 5,60%, Brașov 4,89%, Prahova 4,13%, Argeș 3,09%, Dâmbovița 2,11%, Bacău 2,06%, Bihor 1,97%, potrivit litoralulromanesc.ro.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4911 secunde