Sprijin financiar de 31,5 miliarde de euro pentru modernizarea României

215
Sprijin financiar de 31,5 miliarde de euro pentru modernizarea României - fondsprijinfinanciarde315miliard-1658857373.jpg
România va primi în total 31,5 miliarde de euro, în perioada 2021 - 2027, în cadrul acordului său de parteneriat cu Comisia Europeană, pentru promovarea coeziunii economice, sociale și teritoriale a regiunilor sale, precum și a tranziției sale verzi și digitale.

Prin investiții de 4,33 miliarde de euro vor fi sprijinite: transformarea economică inovatoare și inteligentă a României; creșterea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii; cercetarea și inovarea, în special prin colaborarea dintre întreprinderi și universități; întreprinderile inovatoare și activitățile inovatoare din cadrul IMM-urilor tradiționale.

În plus, UE va investi în digitalizarea întreprinderilor și în dezvoltarea unor servicii publice digitale inovatoare, dar și în îmbunătățirea competențelor digitale ale populației, în special ale elevilor și profesorilor.

Se vor realiza investiții în valoare de 6,75 miliarde de euro în energia verde, reducerea emisiilor de carbon, infrastructura de mediu, conservarea biodiversității, crearea de spații verzi, gestionarea riscurilor și măsuri de mobilitate urbană durabilă. Dintre acestea, 2,3 miliarde de euro vor fi alocate pentru îmbunătățirea performanței energetice a clădirilor rezidențiale și publice și pentru dezvoltarea surselor regenerabile de energie și a sistemelor energetice inteligente.

Prin investiții de 2,34 miliarde de euro va fi sprijinit sectorul apei și al apelor reziduale, al economiei circulare, cu accent pe deșeuri, reutilizare și reciclare.

Fonduri de 2,14 miliarde de euro sunt destinate atenuării impactului social și economic al tranziției verzi către o economie neutră din punct de vedere climatic.

Vor fi realizate investiții în valoare de 2,3 miliarde de euro pentru asigurarea accesului cetățenilor la sănătate și pentru îmbunătățirea calității, a eficacității și a rezilienței sectorului medical. De asemenea, fondurile vor viza grupurile vulnerabile, contribuind la reducerea inegalităților.

Se vor acorda 7,2 miliarde de euro pentru dezvoltarea unor mijloace de transport multimodale și mai durabile. Se va acorda o atenție deosebită trenurilor și căilor ferate, dar și extinderii transportului public durabil din orașe.

Se vor aloca 7,3 miliarde de euro pentru îmbunătățirea accesului pe piața muncii, cu un accent special pe scăderea ratei șomajului în rândul tinerilor, pe o educație de calitate și favorabilă incluziunii, pe dezvoltarea de noi competențe și pe formare. De asemenea, se vor aloca 3,5 miliarde de euro pentru dezvoltarea antreprenoriatului social și pentru sprijinirea consolidării capacităților în rândul partenerilor sociali și al organizațiilor societății civile.

Pentru combaterea sărăciei în rândul copiilor și a deprivării materiale se vor aloca 3,3 miliarde de euro. Fondurile vor îmbunătăți accesul la serviciile sociale și calitatea acestora și vor dezvolta servicii sociale, educaționale și medicale integrate în 2.000 de comunități rurale.

Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură va investi 162,5 milioane de euro în pescuitul și acvacultura durabile, în conservarea resurselor biologice acvatice din Marea Neagră și în aplicarea activităților de control al pescuitului. Fondul va sprijini, de asemenea, un sector durabil al acvaculturii și al prelucrării, diversificând comunitățile locale de pescuit și acvacultură și contribuind la modernizarea mult așteptată a infrastructurii de pescuit din Marea Neagră.

Acordul de parteneriat cu România este cel de-al 18-lea astfel de acord adoptat, după cele încheiate cu Grecia, Germania, Austria, Cehia, Lituania, Finlanda, Danemarca, Franța, Suedia, Țările de Jos, Polonia, Bulgaria, Cipru, Portugalia, Estonia, Slovacia și Italia.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8622 secunde