Stare de tensiune în Fiscul constănțean

1826
5
Stare de tensiune în Fiscul constănțean - staredetensiuneemilianmarian-1435075131.jpg

Articole de la același autor

"Înființarea Antifraudei Fiscale în locul Gărzii Financiare s-a dovedit a fi o reușită, fapt unanim recunoscut. Din păcate, nu putem spune același lucru în privința activității de administrare fiscală. Din 2013, de când aceasta a fost reorganizată, iar regionala noastră a fost stabilită la Galați, au apărut o serie de tensiuni în cadrul structurilor din Constanța. Motivele sunt numeroase. În primul rând, condițiile de muncă nu sunt în corelație cu ceea ce se cere de la funcționarii publici. Vă dau un exemplu: un inspector din cadrul Inspecției Fiscale, din județul Constanța, are de realizat un plan de 6 milioane de lei pe an, cel mai mare din cadrul Regionalei. Pe de altă parte, inspectorii fiscali constănțeni au cele mai proaste condiții de muncă.


Am sesizat factorilor de decizie problemele existente. Unele s-au rezolvat, altele nu. Cert este că situația s-a agravat și nemulțumirile se adună. Oamenii nu înțeleg de ce, dacă s-a pus șaua pe ei și li s-a dat cel mai mare plan din regiune, nu li se oferă și condițiile de muncă necesare" - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Emilian Marian, președintele executiv al Federației Sindicatelor din Administrația Publică și Asistența Socială Publisind.


Printre neajunsurile de care se plâng funcționarii Fiscului constănțean se numără: insuficiența imprimantelor, a scannerelor și copiatoarelor; faptul că sistemul informatic al instituției este foarte lent, oamenii fiind nevoiți să piardă foarte mult timp; o serie de programe informatice nu sunt adaptate la legislația în vigoare, contrazicându-se cu procedurile ANAF; computerele existente în dotare sunt depășite fizic și moral; faptul că funcționarii publici sunt nevoiți să se deplaseze, în teritoriu, pe banii lor, iar deconturile sunt achitate abia după trei luni; faptul că inspectorii fiscali pierd mult timp pentru a obține acordul Regionalei Galați pentru o serie de acțiuni, aceasta necunos-când realitatea specifică din Constanța; faptul că inspectorii fiscali sunt nevoiți să plătească, din propriul buzunar, persoana care face munca de arhivar.


O situație specială este la Punctul Vamal din Negru Vodă. Inspectorii fiscali sunt luați de la activitățile de inspecție fiscală și, în loc să aducă bani la buget, sunt obligați să piardă timpul în acel punct vamal, în condiții dramatice. Pe lângă faptul că se lucrează 12 ore cu 24 și nu se respectă prevederea din Legea nr. 97 pe 2015, referitoare la repaosul săptămânal, spațiul de lucru este insalubru, plouă în încăpere, calculatoarele sunt total depășite, scannerul nu funcționează, iar instalațiile sanitare lipsesc. 


"În urmă cu o săptămână, i-am prezentat o serie de probleme domnului Florin Tunaru, vicepreședintele ANAF care răspunde de activitatea de Inspecție Fiscală. Pe unele le cunoștea, dar pe alte, nu. Ne-a spus că va lua legătura cu conducerea Regionalei Galați pentru a fi remediate. În plus, ne-a dat o veste bună: de la 1 iulie, urmare rectificării bugetare, bugetul ANAF va fi suplimentat substanțial, astfel încât se vor putea face achiziții" - relatează liderul sindical.


Inspectorii fiscali constănțeni se consideră discriminați. Spre deosebire de ei, colegii din trei județe ale Regionalei Galați primesc suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada 2004 - 2009, în urma acțiunilor în instanță. "Nu este normal să existe această discriminare, câtă vreme Constanța își face planul, aducând sume suplimentare, la un nivel mult mai mare. Ne-am adresat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și așteptăm decizia lui" - a spus Emilian Marian.


Dar cel mai grav este faptul că procedurile din cadrul ANAF nu sunt unitare. Diferă de la o unitate la alta, de la un județ la altul. Iar în lipsa lor, conducerile unităților fiscale locale se simt nevoite să stabilească proceduri proprii. 


Două inspectoare fiscale, care au acționat în baza unei asemenea proceduri locale, într-un caz de returnare de TVA, au fost trimise în judecată pentru abuz în serviciu, fiind suspendate din funcție. Procurorul a avut o altă interpretare privind legea și nu a ținut seama de cutuma instituției, cu atât mai mult cu cât punctul său de vedere a fost susținut de un raport de control intern, întocmit de reprezentanții Regionalei Galați. 


"În opinia mea, cei ce au efectuat acțiunea de control intern în această cauză nu s-au străduit să stabilească adevărul, ci să găsească argumente pentru confirmarea rechizitoriului. O astfel de abordare nu mi se pare corectă nici față de colegele în cauză, nici față de adevăr, nici față de lege. Am cerut conducerii ANAF să aibă un punct de vedere față de această situație pentru că altfel există riscul ca cele două colege să fie condamnate pe nedrept. Ele n-au făcut altceva decât să respecte practica din cadrul Inspecției Fiscale Constanța. Ceea ce se întâmplă este anormal, ar însemna că 90% din rambursările de TVA sunt ilegale. În prezent, sunt situații când există diferențe între lege, normele de aplicare, decizia Curții de Conturi și nota internă a șefului. În acest caz, de care dintre ele trebuie să țină cont inspectorul fiscal? Întrebarea aceasta am adresat-o conducerii ANAF" - relatează liderul de sindicat. 


Comentează știrea

vasile
24 iunie 2015
Are plan ANAF-ul?

Astia de la inspectie pana nu raspund personal ptr abuzurile si interpretarile lor o sa tot faca prostii. Cetateanul si agentul economic sunt dusmanii de moarte ai Inspectorilor Fiscali. Toti pilosii si neavenitii sub umbrela Fiscului isi etaleaza neputinta si nestiinta. Decat sa faca o prostie mai bine pun pe toata lumea sa plateasca. Ca sa nu spun ca Expresia Anului este fara gresala asta:" Vă dau un exemplu: un inspector din cadrul Inspecției Fiscale, din județul Constanța, are de realizat un plan de 6 milioane de lei pe an" daca baietii au plan poti tu sa ai toate documentele in regula, Ei Marii Inspectori au Plan si trebuie sa amendeze!!!. Romanica tara de rahat.

ion
24 iunie 2015
fiscul

Este prea tirziu ani si ani ai fost in fruntea sindicatului din fisc nu ai facut nimic, dar nimic decit numai ti-ai cunoscut interesul sotia la antifrauda si tu sef serviciu la control fiscal aici la control locul este caldut si bine platit verificari de mintuiala si la comanda curtii de conturi asta faceti si cind te gindesti ce salarii si ce stimulente .....bataia de joc a ajuns fiscul constantean cu niste incompetenti notorii care isi bat joc de contribuabili. De ce nu ai recuperat si si tu pentru perioada 2004 - 2009 suplimentul postului, asa cum au procedat altii ...

Cicio
24 iunie 2015
Toropu

Despre Toropu care are N masini scumpe si care a aparut in presa ca fiind suspect de activitati neconforme cu functia lui si de colega lui nu se mai aude nimic? Cum se mai acopera corbii......

pt Ion
24 iunie 2015
..

o gasca de talhari..

Răspuns la: fiscul
Adăugat de : ion, 24 iunie 2015
Este prea tirziu ani si ani ai fost in fruntea sindicatului din fisc nu ai facut nimic, dar nimic decit numai ti-ai cunoscut interesul sotia la...
Tavi
9 noiembrie 2015
Munca la domiciliu

Cea mai noua oferta de lucru ! Da, noi iti oferim absolut GRATUITun curs special online in care inveti pas cu pas si cu toate detaliile cum sa faci bani acasa ! Succesul garantat se ascunde in ambitia noastra a fiecaruia dintre noi de a nu renunta. S-ar putea ca la batrinete sa trebuiasca sa muncesti daca nu faci ceva in plus acuma pana ce esti tinar.Cautam colaboratori optimisti, seriosi. Devii seful tau, muncesti cum vrei part-time ori full-time Mai multe detalii, trimite "Info"la adresa de e-mail: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.431 secunde