Start-up Nation revine în 2022

232
Start-up Nation revine în 2022 - startuptechnationrtf-1640027423.jpg

Articole de la același autor

Guvernul va relua şi în 2022 programul Start-up Nation. Este a treia ediţie a programului de incubator de afaceri şi vine în sprijinul IMM-urilor şi startup-urilor care se vor putea înscrie într-o listă cu 12 programe. Bugetul ediţiei este de 1,6 miliarde de lei, credite de angajament (bani promişi) şi 1,56 miliarde de lei, credite bugetare, adică bani gata de plată. Cea mai mare parte a creditelor bugetare de la Ministerul pentru Antreprenoriat şi Turism vor merge către plata tranşei a doua de ajutoare pentru Schema HoReCa 2021. Programul 1 vine în sprijinul industriei cinematografice şi are prevăzută suma de 233 milioane de lei. Programul 2 este pentru stimularea exporturilor pentru care a fost prevăzută suma de 70 de milioane de lei. Programul 3 este pentru marketing şi promovare turistică şi are alocată suma de aproape 15 milioane de lei. Dezvoltarea produselor turistice este prevăzută în finanţare şi primeşte alocarea de aproape 503 milioane de lei. Programul 5 este noul Start-up Nation, intitulat Start-upTech-Nation şi este dedicat tinerilor pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale şi facilitarea acestora la finanţare. În schița de buget credite de angajament are prevăzută suma de 520.031.000 lei și credite bugetare de 20.031.000 lei. Cei 20,03 milioane lei sunt pentru plățile restante către firmele care au „câștigat” finanțări de câte 200.000 de lei la Start-Up Nation 2018 (ediția a doua). Se mai dau bani pentru susţinerea microindustrializării, pentru dezvoltarea activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor, susţinerea meşteşugului şi artizanalului. Program lansat de guvernul Grindeanu în 2017, Start-Up Nation este acum rebotezat de noul Guvern Ciucă în Start-upTech-Nation. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 04 Februarie 2019
Stire din Economie : Pulsul economiei
Pagina a fost generata in 0.5441 secunde