Revoltă în penitenciare! „Deținuții au fost eliberați și au primit bani, noi lucrăm printre șobolani și ploșnițe!”

20580
Polițiștii de penitenciare acuză că lucrează în condiții inumane, printre șobolani, gândaci și ploșnițe, motiv pentru care sunt hotărâți să dea statul în judecată și să ceară daune morale. „Pentru aceleași condiții din penitenciare, CEDO a acordat deținuților despăgubiri”, atrag atenția reprezentanții acestora.

Zeci de mii de deținuți au beneficiat de prevederile recursului compensatoriu, intrat în vigoare de la 1 octombrie 2017. Potrivit statisticilor calculate de Administrația Națională a Penitenciarelor, numai în primii doi ani de la promulgarea legislației, aproape 23.000 de persoane private de libertate au fost eliberate mai devreme, din cauza condițiilor inumane de detenție. Dar din acel moment și până în prezent, condițiile nu s-au modificat prea mult – doar pe hârtie, după cum atrag atenția reprezentanții Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor -, iar polițiștii de penitenciare sunt tot acolo, tot la muncă, între aceiași pereți mucegăiți, printre șobolani și ploșnițe.

„Administrațiile locurilor de deținere pot dovedi că se efectuează regulat dezinsecția și deratizarea spațiilor din penitenciare. Actele vorbesc, însă faptele contrazic realitatea. În fapt, pe secțiile de deținere neîncălzite există gândaci, șobolani și ploșnițe. Avem polițiști de penitenciare care ne-au semnalat că se urcă gândacii pe ei în timpul serviciului. Șobolanii sunt la fel de prezenți în spațiul de lucru al polițiștilor de penitenciare ca și ploșnițele.

Avem situații în penitenciare în care polițiștii de penitenciare lucrează în cuști (birouri improvizate) pe secțiile de deținere. Această situație îi amuză pe deținuți, care fac glume pe seama angajaților. Colegii noștri s-au plâns că «au ajuns de râsul infractorilor» din cauza lipsei de măsuri din partea factorilor de conducere. Polițiștii care au curajul să semnaleze șefilor neregulile sunt sancționați”, a afirmat Cosmin Dorobanțu, președintele FSANP.

Polițiștii de penitenciare cer daune morale Ministerului Justiției

Drept pentru care, sindicaliștii au anunțat începerea demersurilor pentru a acționa în instanță Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor „pentru plata unor daune morale polițiștilor care lucrează printre gândaci, șobolani și ploșnițe”.

Într-o adresă transmisă Ministerului Justiției, conducerea federației solicită informații cu privire la numărul proceselor câștigate la CEDO de persoanele private de libertate, care au avut ca obiect „condițiile de detenție din penitenciare”, sumele de bani pe care statul le-a plătit ca despăgubiri, măsurile luate de minister, în urma respectivelor procese, dar și unitățile penitenciare unde „nu au fost asigurate condițiile optime de detenție”, potrivit proceselor câștigate la CEDO, toate în ultimii zece ani.

Mucegai și frig în încăperile angajaților, la Penitenciarul Poarta Albă

Reamintim că astfel de probleme au fost semnalate și la Penitenciarul Poarta Albă, cel mai recent în primăvara acestui an. La data respectivă, sindicaliștii semnalau că o parte din personalul Penitenciarului Poarta Albă, printre care și echipele de intervenție, își aveau birourile și vestiarele în clădiri insalubre, în camere cu mucegai și frig de crăpau pietrele. „Este o clădire fost hotel, unde în trecut erau cazați angajați din penitenciare, care soseau la mare. În prezent în imobilul respectiv funcționează o parte din birouri și luptătorii de la echipele de intervenție. Spațiile respective nu au fost reabilitate, nici nu se mai știe de când. Acum doi ani au fost montate calorifere, dar atât. Nu s-a curățat, nu s-a dat o mână de var. Mucegaiul se extinde, șobolanii și-au făcut drum pe lângă calorifere și ies prin încăperi, rugina este peste tot. Este un focar de infecție”, a semnalat Virgil Cîrstea, liderul sindical SINPEN 2016 Constanța. Conducerea unității de detenție a admis că atât respectiva clădire, cât și altele au nevoie de reparații capitale și consolidări, dar nu au fost fonduri suficiente. 



Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3376 secunde