Statul vrea să limiteze transportul de mărfuri vrac pe șoselele României

Articole de la același autor
O măsură în beneficiul marinarilor români aflați la bordul navelor
06 Ianuarie 2022
Reglementările privind regimul drumurilor vor suferi o nouă modificare. Potrivit Ministerului Transporturilor, în prezent, principalul factor de degradare al drumurilor îl constituie circulația vehiculelor a căror greutate depășește limita maximă admisă. Dintre acestea, cel mai mare impact îl au vehiculele care transportă mărfuri în vrac (produse de balastieră, cereale etc.).
Pe de altă parte, aproximativ 40% din rețeaua de drumuri naționale este încadrată din punct de vedere al capacității portante ca drumuri modernizate, pentru care greutatea maximă admisă pe axe este mai mică decât limitele prevăzute de Directiva nr. 96/53/CE, fapt ce ar obliga operatorii economici să circule cu vehiculele încărcate sub masa maximă admisă, având drept consecință creșterea nejustificată a costurilor de transport.
Printr-un proiect de ordonanță de guvern, Ministerul Transporturilor propune limitarea posibilității autorizării circulației vehiculelor care transportă mărfuri în vrac, urmând să fie permisă circulația cu respectarea greutății maxime admise pe drumurile încadrate din punct de vedere al capacității portante ca drumuri modernizate.
Stimați cititori, creșterea transportului de mărfuri vrac pe șoselele României a fost determinată de indiferența cu care statul român – în calitate de proprietar – a tratat rețeaua feroviară națională. Timp de 32 de ani a lăsat-o să se degradeze, astfel că viteza de transport a mărfurilor a coborât la 15 kilometri pe oră. Din această cauză, transportul de mărfuri și cel de călători au migrat masiv de pe calea ferată spre sectorul rutier.
Comentează știrea
Articole pe aceeași temă
Joi, 06 Ianuarie 2022
Miercuri, 29 Decembrie 2021
Miercuri, 22 Decembrie 2021
Marţi, 21 Decembrie 2021