Suveica maghiară a dat o țeapă de 49.161.887 lei la bugetul statului

449
În urma verificărilor efectuate la SC Szaboprod Recycling SRL, societate administrată de un cetățean ungur, comisarii Gărzii Financiare - secția Constanța au constatat că aceasta a comercializat produse petroliere cu alte patru societăți de pe teritoriul țării noastre, care au comportament de firme "fantomă" și ai căror administratori erau tot cetățeni unguri.

Întrucât firma în cauză nu funcționează la sediul social declarat, sustrăgându-se verificărilor fiscale și totodată refuzând să pună la dispoziția organului de control documentele de la înființare și până la zi, comisarii au prezumat că prejudiciul produs bugetului de stat este în sumă totală de 49.161.887 lei.

Pe numele societății s-a întocmit o sesizare penală, care a fost înaintată Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța.

Comisarul șef secție Cristian Radu atrage atenția cumpărătorilor că sunt îndreptățiți să le solicite comercianților eliberarea bonurilor fiscale. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8648 secunde