Tendință de creștere a salariilor navigatorilor

223

"Se simte o ușoară tendință de creștere a salariilor navigatorilor" - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Florin Urziceanu, președintele Asociației Companiilor de Crewing din România. Evoluția, spune el, este determinată de faptul că shiping-ul internațional se confruntă, în continuare, cu un deficit de ofițeri, în special la funcțiile superioare, iar pe de altă parte pentru că, în ciuda crizei, pe piață continuă să intre noi capacități de transport.

Foamea de forță de muncă superior calificată se manifestă în special în sectorul tancurilor. Acesta a avut o revenire spectaculoasă în ultimele luni, sub impactul fenomenelor de pe piața energetică.

Pe de altă parte, unii armatori au început, de pe acum, să-și pregătească echipajele pentru navele ce vor ieși din docurile șantierelor navale. De altfel, în ultima vreme s-au lansat numeroase comenzi de nave noi. Industria navală sud-coreeană - spre exemplu - a anunțat că portofoliul său de comenzi a ajuns în primele patru luni ale lui 2011 aproape de nivelul din 2007, anul de vârf al creșterii economice.

Existența unei presiuni asupra salariilor este confirmată de mai mulți operatori de pe piața crewing-ului din România. "Vânătorii de salarii vor ieși din nou la atac" - a afirmat unul dintre aceștia, referindu-se la acei navigatori ce sunt dispuși oricând să plece la altă companie pentru 50 de dolari în plus la salariu.


Criza economică din 2009 - 2010 a afectat lefurile echipajelor, înghețându-le sau chiar dându-le sensibil în jos. Pe de altă parte, ea le-a permis angajatorilor să facă o selecție mai riguroasă a forței de muncă și să realizeze o stabilitate mai mare a acesteia. Operatorii din crewing se tem că, odată cu în-viorarea pieței, se va relua fluctuația naviga-torilor de la o companie la alta. Instabilitatea echipajelor este considerată mai gravă decât creșterea costurilor salariale. Mulți dintre ei își pun speranța în Convenția ILO MLC - 2006, care va aduce mai multă ordine în relațiile de muncă din shipping și, totodată, mai multă stabilitate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6465 secunde