Concurs Textiliștii români sunt "sfâșiați" de concurența chinezilor

401

Articole de la același autor

China, Turcia și India au rămas, și în primele șapte luni din 2007, cei mai mari furnizori de textile și îm-brăcăminte ai Uniunii Europene. În același timp, exportul de confecții al României către UE a scăzut cu 19%. Volumul exporturilor Chinei către UE, spre exemplu, a crescut, în perioada ianuarie – iulie, cu 30%.
"Chinezii au ca parteneri principali Statele Unite ale Americii și marile state din UE. Contraperformanța noastră este că am ajuns pe locul patru în topul țărilor care importă produse textile de la chinezi", spune Maria Grapini, președintele Federației Patronatelor din Industria Ușoară (FEPAIUS).
Concurența asiaticilor nu poate fi combătută decât de la nivelul Comisiei Europene, care trebuie să facă presiuni asupra guvernului chinez, pentru a nu mai acorda facilități producătorilor de textile. "De când China a devenit membru al Organizației Mondiale a Comerțului, guvernul nu mai are voie să ajute textiliștii, prin taxe, impozite și cote ale TVA reduse. Deocamdată, nu s-au luat măsuri în acest sens, în ciuda presiunilor pe care le facem constant la Bruxelles. Drept urmare, prețul textilelor chinezești a scăzut cu 14%, de la începutul anului", mai spune Maria Grapini.
Oricât de criticați ar fi chinezii, pentru contrafacerile care vin în valuri spre Europa, sunt totuși cei mai bine dotați din industrie, majoritatea făbricuțelor având linii de producție de ultimă generație. România este exact la polul opus, cu utilaje de pe vremea comunismului și cu un deficit impresionant de bumbac, lână și fibre chimice, necesarul industriei fiind asigurat, în proporție de peste 75%, din importuri.
Șchiopătând de la o lună la alta, industria textilă din România a încheiat ultimul an cu o pondere de 3% din PIB, 4,8% din producția industrială, 16,2% din exporturi (circa 23% cu segmentul de încălțăminte), 8% din importuri și 18,5% din salariați.
Pentru 2008, reprezentanții FEPAIUS prognozează o echilibrare a industriei de profil, datorită măsurilor care vor fi aplicate la nivel național (strategia de export) și la nivel european.
"De asemenea, sper că textiliștii să înțeleagă importanța fondurilor structurale și să aplice, pe axele de competitivitate, mediu și resurse umane. Chiar și la nivel național există fonduri nerambursabile, programul de competitivitate al Ministerului pentru IMM-uri fiind supli-mentat cu 8 milioane lei. De asemenea, în noiembrie, se deschide un nou fond european, care va finanța inovare, atât pentru institutele de cercetare, cât și pentru firmele private", mai spune pre-ședintele FEPAIUS.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1065 secunde