Tineri fermieri, atenție mare! Cine și de ce riscă să rămână fără bani

182
Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) atrage atenția beneficiarilor măsurii 112 - "Instalarea tinerilor fermieri" că nu va efectua plățile aferente ultimei tranșe de plată în cazul în care obligațiile asumate de aceștia nu au fost îndeplinite. Conform contractului semnat între beneficiari și Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, a doua tranșă de plată, în cuantum de 40% din valoarea sprijinului pentru instalare, se va acorda după îndeplinirea acțiunilor prevăzute în Planul de afaceri.

Mai mult, există posibilitatea reală ca beneficiarilor care nu mai îndeplinesc obligațiile asumate prin Contractul de finanțare și criteriile de eligibilitate să li se solicite returnarea integrală a banilor primiți, la care se adaugă și dobânzile legale aferente, au atras atenția reprezentanții APDRP.

Conform contractului de finanțare semnat de către beneficiarii măsurii 112, unul dintre criteriile de eligibilitate asumate de aceștia prevede ca în maximum trei ani de la acordarea sprijinului beneficiarul să urmeze un curs de formare profesională prin măsura 111 - "Formare profesională, informare și difuzare de cunoștințe" în cel puțin unul dintre domeniile: managementul exploatației agricole, contabilitatea fermei, protecția mediului, agricultură ecologică etc. Așadar, în momentul solicitării ultimei tranșe de plată, beneficiarii vor trebui să facă dovada că au absolvit cursurile respective, îndeplinind astfel acest criteriu de eligibilitate.

O altă condiție de eligibilitate asumată prin acceptarea finanțării nerambursabile este aceea ca mai mult de 50% din timpul de lucru al beneficiarului de fonduri europene nerambursabile să se desfășoare în cadrul fermei proprii.

Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri este de 12.000 de euro pentru o exploatație agricolă cu dimensiunea minimă de 6 UDE , iar peste această dimensiune, sprijinul pentru instalare poate crește cu 4.000 euro/1 UDE, dar nu va putea depăși 40.000 de euro / exploatație. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0076 secunde