"Tinerilor le e rușine să spună că învață croitoria"

În ușa micuțului atelier de croitorie, bătrânul meșter Anghel Dincu își savurează țigara. Mai vârstnicii din Constanța îl știu de pe vremea când îmbrăcămintea nu era "de gata", ca acum. Totul se făcea "la comandă", la croitor: rochii, fuste, pantaloni, veste, costume, raglane, paltoane… În acele timpuri, meșterul Anghel Dincu, de la Casa Modei, era vestit și căutat de mușterii.

Acum, neavând comenzi care să-l grăbească, bătrânul croitor a acceptat cu dragă inimă să stea la taclale, să depene amintiri.

v v v

S-a născut pe 30 iulie 1940, la Oltina, județul Constanța. La vârsta de 14 ani a intrat ucenic. Pe atunci meseria era "brățară de aur", iar croitoria, "cunună cu diamante". Timp de trei ani, până în 1957, a învățat meșteșugul de la Alexandru Mitu, care își avea prăvălia în Oltina. Locuitorii din comună și satele din împrejurimi veneau la el să le lucreze haine pe măsură, din postav și dimie.

La terminarea perioadei de ucenicie, meșterul a vrut să-l oprească încă un an, ca practicant cu simbrie, de astă dată. Tânărul a refuzat și, curajos, s-a apucat să lucreze pe cont propriu, pentru o scurtă perioadă de timp.

În 1958, a plecat la Negureni. A lucrat două săptămâni, de probă, la meșterul Nicu Grigore, la care tot raionul Băneasa își lucra hainele. Mulțumit de modul în care s-a descurcat flăcăul, meșterul l-a angajat. Plata fiind cât să-i asigure mâncarea, tânărul Anghel Dincu a părăsit croitoria după șase luni.

În 1959, a fost luat în armată, la Marină, în Mangalia. După liberare, în 1963, s-a prezentat la Cooperativa "Îmbrăcămintea", din Mangalia, să se angajeze. Timp de 14 zile, a fost supus la tot felul de probe. La final, meșterul i-a făcut un referat, în care a propus să fie încadrat direct în categoria a IV-a. Vestea a stârnit invidia lucrătorilor mai vechi, din unitate, care o luaseră de jos, de la categoria I și așteptaseră mult timp până să fie promovați într-a IV-a.

În 1969, când Cooperativa "Îmbrăcămintea" a deschis Casa Modei, la Constanța, tânărul a prins prilejul și s-a mutat la unitatea de elită a croitorilor din regiune. A fost repartizat în echipa meșterului Albu Lazăr, la care venea "lumea bună" să se îmbrace. Chiar și fostul prim-secretar Vasile Vâlcu își comanda costumele la el.

Anghel Dincu a urcat în ierarhia croitorilor, de la simplu lucrător la șef de echipă, devenind maistru în 1976.

Revoluția din Decembrie 1989 l-a găsit la Casa Modei. În 1990, a ieșit din sectorul cooperatist și a preluat croitoria particularului Mihai Fediu, care ajunsese în pragul pensiei și vroia să se odihnească. Atelierul se rezuma la un spațiu de câțiva metri pătrați și o mașină de cusut.

Pentru croitorii români au venit vremuri grele. Odată cu deschiderea granițelor țării, piața internă a fost invadată de importurile ieftine. Hainele "de gata", produse în serie, au umplut magazinele, ducând la schimbarea preferințelor și comportamentului populației în materie de îmbrăcăminte.

Croitoriile s-au golit de clienți. Multe dintre ele n-au supraviețuit schimbărilor. Au rezistat meseriașii care au reușit să se reprofileze, să se plieze pe nișele de piață pe care industria de serie nu le poate ocupa: segmentul de jos - al lucrărilor de modificare și de mici reparații la îmbrăcămintea de serie; segmentul de sus - al luxului vestimentar, al lucrărilor unicat sau de serie foarte mică; segmentul extrem - al croielilor speciale, pentru persoanele cu o constituție aparte, în afara tiparelor obișnuite cu care lucrează marea industrie.

În micuțul atelier din apropierea vechiului centru comercial al Constanței, meșterul Anghel Dincu muncește împreună cu soția. Mai are două luni și împlinește 74 de ani. Se gândește că ar fi timpul să se retragă. Poate că ar fi făcut-o mai devreme, dar pensia de numai 814 lei l-a obligat să muncească până acum.

Ar fi vrut să lase cuiva moștenire tainele meseriei sale, dar tinerii fug când aud de croitorie.

Într-o zi, un client l-a întrebat de ce nu pregătește ucenici. Drept răspuns, bătrânul meșter i-a cerut să i-l dea pe fiul său, să-l pregătească. Mușteriul a respins vehement invitația: "Tocmai pe-al meu să-l dau la croitorie!?" În mintea lui, aceasta era pe treapta cea mai de jos a ierarhiei meseriilor.

Ajuns la capătul poveștii, meșterul a spus, cu tristețe în glas: "Astăzi, tinerilor le este rușine să spună că învață croitoria. Dar nu vor trece mulți ani și meseria va fi din nou la mare căutare. Atunci, vor afla că nu mai are cine să-i învețe."