Transporturile navale vor avea o mega-federație sindicală

737
1
Transporturile navale vor avea  o mega-federație sindicală - petrecostel-1313772788.jpg
Mișcarea sindicală se reorganizează. Confederațiile, federațiile și sindicatele de întreprindere sunt nevoite să-și pună de acord structurile cu noua legislație privind munca, dialogul social și clasificarea ocupațiilor din România.

La Ministerul Muncii încă se mai poartă discuții între partenerii sociali (sindicate, patronate și guvern) pentru stabilirea sectoarelor de activitate ale economiei naționale. În funcție de acestea, patronatele și sindicatele își vor putea structura federațiile reprezentative.

"Din negocierile de până acum rezultă că, în domeniul transporturilor, vor exista trei sectoare: naval cu activitățile conexe; aero și activitățile conexe; terestru (auto și feroviar) cu activitățile conexe" - a declarat Petre Costel, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Portuare. După ce sectoarele vor fi precizate printr-o hotărâre de guvern, toate sindicatele vor încerca să se reorganizeze în funcție de ele, în federații reprezentative. Doar acestea vor putea negocia contracte colective de muncă la nivel de sector."

Liderul de sindicat consideră că, de la apariția Legii acordului social, s-a întârziat foarte mult cu stabilirea sectoarelor economice. "În această perioadă au expirat multe contracte pe ramură și pe unitate. Printre ele se numără și contractul colectiv de muncă pe ramura transporturi. Contractele care se mai negociază în 2011 sunt valabile numai până la 31 decembrie anul curent. Toată mișcarea sindicală este obligată să negocieze contractele pe 2012 începând cu data de 1 decembrie 2011, pentru a fi aplicate de la 1 ianuarie. Ele vor trebui să corespundă noii legislații. Dar pentru a putea negocia, federațiile trebuie să fie reprezentative la nivel de sector. După apariția HG privind sectoarele economiei naționale, sindicatele se vor regrupa pe federații. Acestea din urmă vor trebui să-și întocmească dosarele de reprezentativitate și să le prezinte la Inspecția Muncii. Cu avizul acestei instituții că, într-adevăr, se îndeplinesc criteriile de reprezentativitate, trebuie mers în instanță, pentru a se certifica acest lucru printr-o hotărâre judecătorească. Demersul este de durată și poate întârzia. Noi vom face efortul ca până la finele lunii noiembrie să dobândim reprezentativitatea pentru sectorul naval" - a afirmat liderul sindical.

Sectorul naval va cuprinde activitățile portuare, navigația maritimă și fluvială, activitatea companiilor naționale de administrare a porturilor și căilor de navigație interioară, serviciile de pilotaj, remorcaj, agenturare, brokeraj, crewing, aprovizionare a navelor, reparații ale navelor și utilajelor portuare, a precizat Petre Costel. El consideră că ar fi fost normal ca și activitatea de construcții navale să facă parte din sectorul naval, așa cum se întâmplă în toată lumea. "Cea mai bună dovadă este că sindicatele constructorilor de nave sunt afiliate la Federația Internațională a Transportatorilor și Federația Europeană a Transportatorilor" - afirmă liderul de sindicat. În România, construcțiile navale fac parte, în prezent, din ramura construcțiilor de mașini.

Mișcarea patronală va trebui să se reorganizeze, la rândul ei, "în oglindă" cu cea sindicală. Alături de viitoarea federație a sindicatelor din transpor-turilor navale, va trebui să se înființeze o federație a patronatelor din transporturilor navale. Degeaba va exista una dintre ele, dacă nu va avea cu cine să negocieze. Întârzierea procesului de organizare, conform legii, și a negocierilor colective poate deveni o importantă sursă de tensiuni sociale.

Comentează știrea

byclrd
20 august 2011
tot tu mah?

tot tu mah? bai da nu mai scapam de hoti si puturosi?cu ce mama drack ai ajutat tu sindicalistii din port mai petre costel? ai daca nu ma insel vreo 15- 20 de ani de cind esti mare sef la sindicat in port?tu vrei sa esi la pensie din poastura de sef de sindicat?trimitem noi anaf-ul peste tine ?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.351 secunde