Trimiși în voiaj în patria piraților

1786
1
Trimiși în voiaj în patria piraților - navaaegeanfantasy-1323279958.jpg
Opt marinari români de pe nava "Aegean Fantasy", printre care și doi constănțeni (un timonier și un ofițer mecanic III), au anunțat Sindicatul Liber al Navigatorilor, printr-un e-mail, că armatorul, compania "Fantasy", din Pireu, i-a înștiințat că următorul voiaj este spre Somalia.

Oamenii sunt îngrijorați, pe bună dreptate, de perspectiva de a naviga spre țara celor mai de temut pirați de pe planetă și au solicitat sfatul sindicatului, dacă trebuie sau nu să accepte acest voiaj.

În prezent, "Aegean Fantasy" se află în portul Safaga, din Egipt, iar cei opt români nu și-au primit salariile pe perioade de una - două luni.

"Noi le reamintim tuturor navigatorilor români că au dreptul legal de a refuza să plece în zonele de risc înalt, cum sunt cele controlate de pirații somalezi. Un astfel de refuz nu poate avea nicio consecință asupra lor. În cazul celor opt marinari de pe Aegean Fantasy, am înțeles că nu există niciun acord din partea lor - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor.

Un astfel de acord este obligatoriu pentru angajatorii care trimit oamenii în zonele fierbinți, în care pot fi atacați de pirați, luați în captivitate, răniți sau chiar uciși.

Șapte dintre cei opt români de pe "Aegean Fantasy" au fost recrutați de agenția de crewing "Petrimar Shipping Ltd.", din Tulcea. În urma inter-venției SLN, respectiva firmă a luat legătura cu marinarii și le-a solicitat să-și exprime în scris opțiunea de a continua voiajul spre Somalia.

"Doi dintre cei șapte navigatori recrutați de noi, printre care și ofițerul din Constanța, au solicitat debarcarea. Ceilalți cinci au spus că nu se tem și au decis să rămână la bord. Compania noastră ar fi preferat să nu mai plece niciun român spre Somalia" - a declarat, pentru ziarul nos-tru, Ioana Hogea, directorul general al societății de crewing.

"Aegean Fantasy", sub pavilion Saint Vicent Grenadines, este o navă de tip cargou, cu lungimea de 148 m, lățimea de 22 metri și capacitatea de 6.985 tdw. Atinge o viteză maximă de 14 noduri. Este o navă bătrână, construită în 1978.

Navele de tipul ei - de capacitate redusă, cu bordul jos și de mică viteză - sunt o pradă ușoară pentru pirați, mai ales când sunt trimise în gura lupului, în Somalia. Se știe că briganzii sunt dotați cu șalupe de mare viteză, sunt bine înarmați, inclusiv cu lansatoare de rachete, și au un tupeu ieșit din comun. Au fost mai multe cazuri în care au atacat chiar și nave militare.

"Aegean Fantasy" transportă de re-gulă autoturisme, multe la mâna a doua. Se pare că în proiectatul voiaj este vorba de o asemenea încărcătură.

De regulă, spre Somalia, navele transportă - cu mare risc și doar sub escorta navelor de război - strictul necesar existenței: ajutoare umani-tare, constând în alimente. Mai rar, carburanți.

Un transport cu autovehicule, chiar și la mâna a doua, arată că standardul de viață în această țară bântuită de foamete, mizerie și războaie civile începe să crească. În prezent, cea mai importantă sursă de venit a Somaliei o reprezintă pirateria pe mare.

Flota grecească are o experiență dureroasă în confruntarea cu fenomenul pirateriei. Multe dintre navele sale au fost capturate și eliberate după luni de zile, în urma plății răscumpărării. Pe unele dintre navele căzute în mâna piraților s-au aflat, din nefericire, și români. Este cazul navelor "Dover", "Eleni P", "Maran Centaurus" și "Polar".

Decizia celor cinci români de a pleca într-un voiaj atât de periculos poate fi considerată, cu anumite rezerve, un act de curaj. Dintotdeauna marinarii s-au confruntat cu riscurile de pe mare, fie că e vorba de furtună și valuri uriașe, de războaie ori de pirați. Întotdeauna s-au găsit oameni neînfricați, gata să dea piept cu pericolul, de dragul aventurii, al banilor sau al unor țeluri înalte. 

Comentează știrea

hmm
8 decembrie 2011
hmmm...

totul este just si perfect pana la ultimul paragraf... nu se poate numi "curaj" felul in care actionezi, stiind ca pleci intr-o zona de risc... se numeste acceptare tacita a situatiei, dintr-un motiv sau altul [financiar, nebunie, aventura, etc.] atata timp cat nu se face o cerere oficiala in scris in care sa se mentioneze refuzul, armatorul/ managementul navei considera acceptate conditiile urmatorului navlu/ voiaj. De asemenea, trebuie verificat in contractul agentiei de crewing daca exista mentiunat faptul ca "...accept sa tranzitez zone de risc ridicat, de razboi, piraterie, et. "... daca asa ceva a fost stipulat la semnarea contractului... aleluia... sorry pentru semnatari! Ai nevoie de investigatii private independente in domeniul QHSE / ISPS? [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5902 secunde