16 saci plini cu rapană, confiscați de ofițerii Gărzii de Coastă

402
16 saci plini cu rapană, confiscați de ofițerii Gărzii de Coastă - 16saciplinicurapana-1437672673.jpg

Articole de la același autor

Ofițeri Gărzii de Coastă au acționat, miercuri, în zona Punctului Pescăresc Tăbăcărie. Oamenii legii au organizat o acțiune pentru a preveni și combate braconajul piscicol, iar rezultatele nu au întârziat să apară.


Polițiștii de frontieră au descoperit un individ care scotea dintr-o barcă mai mulți saci de rafie. În urma unui control, oamenii legii au stabilit că sacii sunt plini cu rapană în cochilie. 


"În urma solicitării documentelor, s-a constatat că bărbatul în cauză, administrator al unei societăți de profil, nu deține licență sau autorizație de pescuit comercial, dar nici avizul poliției de frontieră, fapt pentru care polițiștii de frontieră au ridicat, în vederea confiscării, cantitatea de 685 kilograme de rapană în valoare de 685 lei, care a fost predată spre valorificare unei societăți comerciale de profil conform procedurilor legale", a declarat cms. șef Petrișor Irimia, purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă Constanța. 


Bărbatul din Teleorman s-a ales cu un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de pescuit comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit și deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui, icrelor ori produselor din pește obținute din pescuit.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3275 secunde