160 de pompieri de la ISU Dobrogea, dați afară. Vor să își facă dreptate singuri

2471
6
160 de pompieri de la ISU Dobrogea, dați afară. Vor să își facă dreptate singuri - fondpompieriiconstantaamenintacu-1391018134.jpg

Articole de la același autor

Revoltă în rândul pompierilor constănțeni: pe de o parte, cei trecuți forțat în rezervă, în urma deciziei Curții Supreme, amenință că vor merge în instanță, în vreme ce colegii lor acuză că măsura instanței este nedreaptă și se pierd oameni buni, profesioniști.
Zilele acestea sunt solicitante pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea"; județul Constanța a trecut, pe rând, printr-un cod galben, cod portocaliu și cod roșu de viscol, iar ieri a fost instituită și stare de alertă. Ceea ce înseamnă că la nivelul inspecto-ratului a fost mobilizare generală. În acest context, după cum au admis inclusiv reprezentanții inspectoratului, este puțin spus că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție de a fi anulate foile de concurs falsificate și actele de încadrare ale 192 de pompieri, angajați în urma concursului din 2007, a picat într-un moment prost. 
Deși instanța supremă a luat decizia finală în dosarul în care a fost judecată și condamnată fosta conducere a ISU Dobrogea, hârtia decisivă pentru soar-ta militarilor constănțeni a sosit la Constanța în după-amiaza zilei de marți, 28 ianuarie. Potrivit reprezen-tanților ISU Dobrogea, din totalul celor 192 de pompieri cuprinși pe lista instanței de judecată, la această oră, mai sunt angajați 162 de militari. Ceilalți, fie au ieșit la pensie, fie și-au dat demisia, fie și-au luat concedii fără plată. Iar ieri, 130 dintre ei au fost chemați la instituție pentru a-și primi fișele de lichidare. "Pe baza deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, cadrele de la Serviciul Resurse Umane au început redactarea actelor administrative de trecere în rezervă a pompierilor", a precizat Paula Anghel, purtător de cuvânt al instituției. Potrivit reprezentanților instituției, numelor celorlalți pompieri, până la 162, nu erau trecute corect pe lista transmisă de Curtea Supremă: "Astfel, pentru candidații ale căror nume au fost corect înscrise în sentința judecă-torească s-au emis documentele de trecere în rezervă, fiindu-le aduse la cunoștință. În ceea ce-i privește pe candidații pentru care s-au depistat erori, trecerea în rezervă urmează a se realiza la data efectuării rectificărilor de către emitent".
Nu restituie salariile 
Potrivit reprezentanților inspecto-ratului, la acest moment nu se pune problema nerecunoașterii vechimii pe care oamenii o au în cadrul instituției sau restituirea salariilor. Explicația care ne-a fost oferită este că, în decizia instanței de judecată se face referire doar la anularea actelor de încadrare, nu și la restituirea vreunui leu. 
Supărați că nu au fost chemați la proces 
Cum era de așteptat, măsura a stârnit indignare și neliniște în rândul pompierilor. Pe de o parte, voci din rândul pompierilor dați afară au anunțat că se vor adresa, la rândul lor, instanței de judecată, întrucât consideră că li s-a făcut o nedreptate. "Eu am consultat deja un avocat", ne-a spus un fost pompier, supărat că s-a trezit pe lista celor trecuți forțat în rezervă deși nu a dat nici șpagă, nici nu a intervenit pe lângă cineva pentru a obține postul în cadrul ISU Dobrogea. "Nu știu cine a fraudat concursul, dacă a dat cineva bani sau nu, eu nici nu am fost la instanță, nici nu am fost chemați să dăm vreo declarație. Mie așa mi se pare normal, să ne fi chemat și pe noi", a adăugat fostul pompier. Iar părerea lui este împărtășită și de alți militari dați afară, care au rate la bănci, familii de întreținut. Drept pentru care, mai mulți dintre pompieri au anunțat că intenționează să atace în instanță decizia conducerii ISU Dobrogea. 
Colegii, la fel de supărați de decizie 
Pe de altă parte, colegii militarilor trecuți în rezervă îi susțin: "Sunt oameni care lucrează la Descarcerare, la SMURD, sunt paramedici, sau la stingere de incendii. Au participat la sute de acțiuni în ultimii șase ani, au salvat vieți omenești, sunt oameni bine pregătiți, profesioniști, care acum și-au pierdut locul de muncă", ne-au spus, ieri, o parte dintre pompieri. Trecerea în rezervă a unui număr atât de mare de militari reprezintă o lovitură grea pentru ISU Dobrogea, motiv pentru care, a arătat maiorul Vlăduț Ion, prim adjunctul inspectoratului, restul angajaților vor trebui să facă schimburi de ture și ore suplimentare pentru ca în orice moment să fie asigurat necesarul de personal. "Indiferent de ceea ce se întâmplă, constănțenii trebuie să știe că ISU Dobrogea va interveni prompt la orice solicitare", a dat asigurări Paula Anghel, purtător de cuvânt. 
Speranțe că se va organiza un alt concurs 
Va fi nevoie însă de personal nou, pentru a completa deficitul de personal. Rămâne ca reprezentanții Inspecto-ratului General pentru Situații de Urgență să stabilească dacă va fi organizat un nou concurs - situație în care pompierii trecuți în rezervă ar putea să se înscrie din nou, neexistând o interdicție în acest sens - sau vor fi încadrați absolvenți ai școlilor de subofițeri de pompieri. Varianta din urmă este mai plauzibilă, au susținut mai multe voci din rândul militarilor.


Comentează știrea

dar cand au dat spaga?
30 ianuarie 2014
cand au fost ajutati nu stiau ca ceea ce fac nu este corect?

daca erau buni intrau fara spaga! de unde stiu acesti infractori ca asta sunt ca in locul lor nu intrau altii tot profesionisti si intrati pe bune in schimb? sa zica merci ca 7 ani au luat niste bani necorecti ,,,! rusine si celor care au corectat acele fise de examen pt ca atunci trebuiau sa se sesizeze,dra traim in romania!

Rozicrucianul
30 ianuarie 2014
Licitatatie corecta cu examen fraudat

Domnule cu spaga!Tu nu ai inteles ca aceste locuri nu au fost scoase la concurs?Locurile pe post au fost scoase la licitatie.Oferta s-a facut in plic ,la secret.Examenul a fost formal.Cei care au organizat,,licitatia''nu evaluat corect dimensiunea importantei acestor posturi si s-au multumit cu putin .Oferta de posturi a fost mare,si ,,pretul''a fost pe masura.La ISU -C-ta ,municipala, nu s-a intamplat asa ceva.Acolo pe post sunt numai profesionisti.Pacat ca nu sunt si ei scosi in fata,Din cand in cand mai apare seful lor la situatiile de urgenta din C-ta,Baietii dati afara ,nu au nicio vina.Cei care nu au facut fata au plecat de mult.Dupa 7 ani sa anulezi un examen ,este posibil,dar te intrebi cum au rezistat candidatii atata timp?

virgil
30 ianuarie 2014
doar cu spaga se intra in Romania la un post bun!

sa fim seriosi..unde in Romania intri pe bune la un post bun?asta era un serviciu de 24-72, salariu mare si multi isi doreau asa ceva. Daca nu dai, trebuie sa fii foarte bun si multi nu s-au riscat. E tipic romanesc sa se dea spaga pentru un post bun, cati din cei care sunt in posturi bune nu au dat spaga ca sa intre la un serviciu bun?pacat de atatia oameni,cu familii,care isi vor gasi de acum incolo niste job-uri cu salariu mizer,nu vor mai avea 1800-2000salariu. Sa ii puna sa dea concurs din nou,ar fi penibil,vor angaja baietii aia care fac scoli pentru asa ceva..asa e firesc...

alin
30 ianuarie 2014
comentariu

nu am dat spaga,dar in 2011 am fost trecut in rezerva,au ramas in sistem " cei care au sange in instalatii"o fraza neadecvata dar totusi rostita de ex min.igas

noe
30 ianuarie 2014
i.s.u

daca dadeai i.s.u. in judecata ca marea majoritate care au fost dati afara in 2011 erai acum reincadrat si aveai si 38000 Ron in cont,cat despre cei dati acum afara are perfecta dreptate Rozicrucianul ce spune, nu erau locuri libere 400 de locuri la I.S.U au fost dar erau cu plata de ce s-au gasit 205 lucrari anulate din 400 fraudate asta e nelamurirea. Nu e vina baietilor ca au dat sau nu au dat ceva I.S.U ESTE SINGURUL VINOVAT nu oamenii dati afara degeaba

RICA VENTURIANO
30 ianuarie 2014
PRECIZARE

SE VORBESTE DE POMPIERI...VOI CHIAR NU VA DATI SEAMA CA POATE SI-AU PLATIT MOARTEA ??? LUCRURILE AU MERS PREA DEPARTE...

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 04 Decembrie 2013
Stire din Eveniment : Pompieri constănțeni avansați în grad
Pagina a fost generata in 0.4698 secunde