34 de percheziții, în această dimineață. PREJUDICIU DE MILIOANE

375
34 de percheziții, în această dimineață. PREJUDICIU DE MILIOANE - perchezitii139633811514290905191-1476947167.jpg

Articole recomandate

Polițiștii, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pun în aplicare, în această dimineață, 34 de mandate de percheziție, în Capitală și cinci județe, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălarea banilor în domeniul serviciilor de publicitate, prejudiciul estimat fiind de patru milioane de lei.


Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei, citat de Agerpres, polițiștii au descins la mai multe adrese din București și județele Ilfov, Prahova, Brașov, Ialomița și Dâmbovița.

"Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada 2008 — 2013, reprezentanți a 13 societăți comerciale au înregistrat fiscal și declarat achiziții fictive de bunuri și servicii în suma totală de peste 12.000.000 lei de la șase firme cu comportament tip 'fantomă'. În scopul creării unei aparențe de legalitate privind operațiunile desfășurate și disimularea provenienței sumelor de bani, reprezentanții societăților beneficiare au transferat în conturile societăților 'fantomă' peste 13.000.000 lei, de unde au fost retrași numerar și remiși ulterior beneficiarilor", se arată în comunicatul de presă.

Prejudiciul total adus bugetului consolidat al statului este de aproximativ 4.000.000 lei.

În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 20 persoane, mai precizează sursa citată.

Audierile vor avea loc la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 5.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4105 secunde