Începând de săptămâna viitoare

65 de polițiști de la Rutieră din țară vor fi detașați pe litoral

201
65 de polițiști de la Rutieră din țară vor fi detașați pe litoral - e66160e598192a253a015cb90ab371dc.jpg
Începând cu data de 1 iulie, polițiștii constănțeni de la rutieră vor primi ajutoare din alte județe. Astfel, 65 de agenți ai Poliției Rutiere din țară vor fi detașați pe litoral, de la începutul lunii viitoare, pentru a veni în sprijinul colegilor de la Constanța, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Poliției Rutiere Constanța, inspector Marius Ghiță.
Prima serie va sosi pe 1 iulie, iar cea de-a doua va ajunge la Constanța pe 31 iulie și va rămâne pe litoral până la 31 august.
Vor sosi la Constanța 65 de detașați, 17 autospeciale, dintre care 10 radare, și 31 de motociclete. În total, pe litoralul românesc și pe drumurile ce duc la mare vor acționa în această vară 9 ofițeri, 134 de agenți și 75 de vehicule. Mai mult de jumătate dintre ei vor supraveghea stațiunea Mamaia și municipiul Constanța, iar ceilalți vor fi răspândiți în restul stațiunilor de pe litoral.
Așadar, atenție șoferi că poliția e cu ochii pe voi. Dacă în timpul anului, agenții de poliție rutieri constănțeni ridică în medie 40 de permise pe zi, în plin sezon estival oamenii legii lasă fără dreptul de a conduce cel puțin 60-70 de șoferi pe zi.
Anul trecut, Serviciul Poliției Rutiere Constanța a beneficiat de ajutorul a 40 de agenți de circulație detașați pe litoral.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3781 secunde