Sâmbăta bețivilor pe șosele

302
< 1 min citire
Numărul șoferilor care se urcă la volanul mașinilor deși sunt amețiți de băutură crește de la o lună la alta.
Astfel, polițiștii rutieri cercetează în stare de libertate pe Dinar I., de 29 de ani, din Constanța, care, a fost depistat conducând un autoturism pe drumurile publice având o alcoolemie de 0, 54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal.
De asemenea, polițiștii au deschis dosar penal și pentru Didi B., de 43 de ani, din Constanța, care își conducea mașina pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și având o îmbibație alcoolică de 0, 45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii din Chirnogeni cercetează în stare de libertate pe Ilie T., de 55 ani, din Plopeni, care, în ziua de sâmbătă, a fost depistat conducând un autoturism pe drumurile publice având o alcoolemie de 0, 65 mg/l, celui în cauză fiindu-i întocmit dosar penal. Aceeași situație și în Poarta Albă, unde polițiștii l-au prins pe Constantin C., de 27 de ani, din Castelu, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice deși consumase băuturi alcoolice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0335 secunde