A ajuns în comă la spital după ce a fost lovită de un autobuz RATC

471
< 1 min citire
Șoferul unui autobuz care circula pe ruta Gară - Zona Industrială a accidentat grav o tânără care traversa strada regulamentar.
În cursul zilei de vineri, în jurul orei 8,00, Nicoleta Neagu, în vârstă de 25 de ani, traversa strada pe trecerea de pietoni, de pe Șoseaua Mangaliei, în apropiere de intersecția cu strada Plopilor. La un moment dat, fata s-a trezit la pământ, după ce a fost lovită de un autobuz al Regiei Autonome de Transport în Comun Constanța.
Șoferul Adrian Ionescu a oprit imediat. El a spus că circula pe prima bandă și nu a văzut pietonul la timp. Conducătorul auto a fost testat, iar oamenii legii au stabilit că nu consumase băuturi alcoolice.
La fața locului a venit Ambulanța, care a transportat-o pe fată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Potrivit cadrelor medicale, tânăra are un politraumatism cranio-cerebral acut închis și este în comă.
Oamenii legii au deschis dosar penal pe numele șoferului și cercetează împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0292 secunde