A rămas fără permis, dar nu poate contesta în instanță! Răspuns primit de la poliție: "Am crezut că ați plecat acasă"…

27847
11
A rămas fără permis, dar nu poate contesta în instanță! Răspuns primit de la poliție:

Articole de la același autor

Un constănțean a rămas fără permisul auto, în urma unei manevre considerate de Poliția Rutieră peste limita legii, iar cazul său a devenit unul special în condițiile în care nu poate contesta această decizie în instanță. De ce? Veți vedea în rândurile următoare.

Scena cu pricina s-a petrecut în data de 21 martie 2018, în jurul orelor 18.00, pe strada Nicolae Iorga, în dreptul Spitalului Județean. Șoferul se numește Iulian Bratu, are 53 de ani și conducea un autoturism-taxi.

"Circulam dinspre strada Lahovary către bulevardul Tomis. În dreptul barierelor de acces către spital, circulația era blocată de un autoturism Logan, care făcuse accident. Era pe banda 2, iar pe prima bandă era ambulanța. Mașina poliției a oprit în spatele Loganului. S-a format o coadă mare de mașini. Toată lumea aștepta ca poliția să dirijeze circulația, dar timp de aproximativ 15 minute nu s-a întâmplat acest lucru.

Atunci, am depășit mașina de poliție, intrând pe contrasens maximum 40-50 cm., iar în urma mea au trecut apoi și celelalte mașini. Polițistul a sărit din mașină și m-a oprit doar pe mine. Mi-a fost ridicat permisul de conducere pe o perioadă de 30 de zile", a povestit constănțeanul.

Din acest punct, lucrurile devin și mai interesante.

"I-am spus și la fața locului dlui polițist. Am permis de 31 de ani, timp în care nu am luat o amendă, un radar, nici nu mai vorbesc despre permis ridicat. I-am reproșat că mai bine ar fi făcut să dirijeze circulația, să gestioneze altfel situația decât să stea în mașină. I-am spus că, din punctul meu de vedere, este un abuz și am refuzat să semnez procesul verbal", a explicat Iulian Bratu.

Mare greșeală a făcut constănțeanul. Fără acest proces verbal, nu poate merge în instanță!

"Am primit dovada, dar pe aceasta nu apare numărul procesului verbal. Am luat legătura cu avocatul și mi-a spus că nu are ce să conteste în instanță. Procesul verbal are seria PCTX, iar în dreptul numărului nu scrie nimic!!! Am mers la Poliția Rutieră, să lămuresc lucrurile. A ieșit o doamnă și a spus că o să verifice. Am așteptat o oră și jumătate, nu mai venea nimeni să îmi răspundă. Am bătut iar pe la uși, am găsit-o pe doamna respectivă, care mi-a răspuns: «Credeam că ați plecat acasă!»", relatează interlocutorul nostru.

El va trebui să aștepte două luni, pentru a primi acasă procesul verbal, pe baza căruia să încerce ulterior să depună contestație în instanță. Practic, își va ispăși pedeapsa înainte de a putea face contestația.

"Poate am greșit, poate nu am greșit. Asta instanța o va decide. Dacă am greșit, da, plătesc, să fiu tras pe dreapta. Am cameră video pe bord, am martori care erau în mașină. Ceea ce mi se pare absurd este că nu pot contesta în instanță. De ce nu are număr procesul verbal, este ceva de ascuns?", se întreabă constănțeanul.

Acesta a precizat că procesul verbal a fost întocmit de agentul Adrian Chisoiu.

XXX

Așteptăm și un punct de vedere oficial al Poliției Rutiere Constanța!  

Comentează știrea

11 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Opinie Nespecialist
9 aprilie 2018
Notiuni de baza

Desi cunostinete mele juridice sint relativ modeste, logic nu inteleg cum nu pot fi alternative si fara a avea direct hirtia respectiva. Nu am in vedere si legalitatea (moralitatea) procesului verbal respectiv. Dar odata ridicat permisul dvs. chiar daca nu ati semnat hirtia, agentul a trimis politiei (sau/si altor institiutii abilitate) inscrisul pe baza caruia vi s-a ridicat permisul. Pe hirtia respectiva ar trebuie sa fie atit identificarea dvs. din buletin (nume, prenume, adresa,etc), fapta cit si elementele de identificare a procesului (numar, serie). Atita vreme cit dvs. ati fost bine identificat pe baza de buletin si aveti si sanctiunea respectiva (avem si data la care a fost intocmit, numele agentului) pai nu se mai poate face nici o confuzie. De aici pe baza de deductie ies si elementele de identificare a hirtiei. Cum adica sa nu stii pe baza carui document(proces verbal) vi s-a ridicat permisul ? si e obligatoriu ca "sanctionatul sa probeze" cu un duplicat dupa documentul respectiv. Exista si in politie ca si in "toate" institutiile oficiale un sistem informational in care pe baza unor date se pot extrage diverse informatii. Adica n-ar fi nevoie si de un duplicat dupa o hirtie daca respectiva deja exista in sistem. Poate avocatul dvs. a avut dreptate, asa o fi legislatia si e musai sa aveti si dvs. hirtia respectiva sau poate ar fi si alte alternative acceptabile.. Faci contestatie pe sanctiune (fapta ; tot aia este dar e putin schimata directia) si te identifici prin datele din buletin.(reiterz e doar o ipoteza pe baza de logica fara a stii exact si cadrul legislativ de azi) E practic imposibil ca pe baza datelor respective pe inregistrarile politiei/judecatoriei sa nu existe documentul respectiv. Aici politia(judecatoria) ar trebuii sa probeze prin inscrisul respectiv (pe baza caruia deja aveti permisul suspendat) si nu dvs. sa arati documentul respectiv. Ulterior daca se impunea sau nu masura e altceva dar doar pt. a inainta o contestatie si a aduce inca odata ceva ce deja exista este aberant. Asta poate o fi legea acuma dar nu insemna a avea sens si aici. (se poate contesta daca se doreste doar sa se merite. N-as zice a fi ceva cu o frecventa redusa de aparitie, intuiesc sa mai si fost destule similaritati) Documentul deja exista in sistem si s-ar putea regasii relativ usor ! (vi se trimite si acasa un exemplar pt. ca ulterior sa il folositi ... dar intrebarea este de ce este nevoie daca tot e deja in sistem ? In plus de ce dureaza 2 luni ? nu exista nici o varianta de a fi trimis electonic sau printat de institutia abilitata la fata locului eventual contra unei taxe de urgenta si se mai reduce din timp) Din cite vad solutia cea mai simpla ar fi sa astepti 30 zile (mult poate pt. dvs. si poate nejustificat). Daca pt. "fapte" relativ simple o banala "formalitate" genereaza un consum mare de timp(plus un mecanism birocratic inutil) mai departe deja se poate intuii directia.

Stromeleag
9 aprilie 2018
Mama lu' proces-verbal

Morala: Nu mai fiți tari în clanță.

123
9 aprilie 2018
Multi prosti

Pacat de acest ziar ca se transforma incet si sigur intr.o copie fidela a ziarului replica care este de tot.... cenzurat. Prost si taxi.metristul si sorin mihalache carw da apa la moara la toti prostii... dar cine se aseamana se aduna. Va pup

Alin P
9 aprilie 2018
Cusuta cu ata alba

Adica , ne spune domnul taximetrist ca are martori camera din bord si persoanele din masina?? Camera cade din start, ca sa nu amintim despre oamenii din masina care ma indooesc ca au stat pe banii lor 15 minute asteptand sa dirijeze politia circulatia . Nu stiu de ce , dar mi.ar place sa aud varianta politistului . Varianta taxi , nu prezinta garantie . Oare cati soferi din acest oras te cred domnul taximetrist , stiind zilnic ce patim cu voi in trafic ??

anonim
9 aprilie 2018
Notiuni de baza

Din cite citesc legea ar fi de partea politistului relativ la amenda (ratiuni si ratiuni), desi daca ipoteza taximetristului e intocmai, uman poate in cazul respectiv sanctiunea e exagerata.(tehnic poate e abatere dar in circumstantele "relatate" poate s-ar justifica nefiind un gest de o gravitate majora). Nu e nimeni perfect, nici politia, nici taximetristii iar in unele cazuri undeva "la limita" poate e mai indicata o abordare mai umana.(asta nu insemna un pretext "fortuit" pt. eludarea legii) In plus taximetristul apare aici cu nume si virsta, adica nu cineva anonim din categoria respectiva si isi spune si dinsul pasul.(ca o avea dreptate sau nu e altceva, dar totusi pina ai aplica o eticheta generala "pur particulara" prin prisma meseriei e o cale lunga. E taximetrist si pt. ca taximetristii majoritatea sint intr-un fel si respectivul e la fel, pt. ca nu are cum altfel.). Mai mult respectivul zice ca are imaginile respective (daca or fi fost si pasageri asta nu zice... in sens de a confirma sau infirma varianta), adica poate sa le faca publice.(sau macar sa le arate autorului articolului doar cu scop de informare pt. o alta opinie). Ar fi fost interesanta si opinia politiei, dar din cite intuiesc e mai degraba un caz relativ "obisnuit" unde de multe ori din ratiuni de prioritati nu este timpul de si pt. un raspuns din partea institutiei (iar ca angajat in principiu declaratiile nu se fac individual, ci vine institutia cu un comunicat daca se impune) Ca articol e mai degraba un aspect relativ particular, poate chiar incadrat la fapte obisnuite.(chiar si asa aspecte relativ triviale unde s-ar putea gasii mereu ceva mai simplu si normal din diverse motive "birocratice","umane" mereu vezi ca practic nu ai alternative).Totusi pt. un taximetrist retinerea permisului pt. o luna insemna automat si imposibiltatea de a-ti practica meseria pe perioada respectiva, adica mai simplu ii iei omului piinea de la gura.(sint cazuri si cazuri, dar poate e mai bine inainte sa ai in vedere si buna credinta din ambele perspective)

AdyD
9 aprilie 2018
Gluma de politist

Daca nu ai primit proces verbal, nu ai fost sanctionat. Sanctiunea se face doar in baza PVului.. trebui sa deschizi proces impotriva politiei.. iar judecatorul sa oblige eliberarea PV-ului, sau sa dispuna direct nulitatea lui, pt ca intreaga activitate de sanctionare a fost indeplinita gresit, neconform cu legea.

Bataie de joc
9 aprilie 2018
Sanctiune disciplinara pt politistul abuziv

Astfel de militieni trebuiesc dati afara din politie.. pun oamenii pe drumuri.. Cuum sa nuu dai procesul verbal?? Nesimyiree!!

Aloooo
9 aprilie 2018
Gardieni publici

Politia locala... Gardieni publici la apelul bocancilor... Fără nici o pregătire.... Doar joaca....

Aoleu
9 aprilie 2018
Bum

Sorin mijalache esti ruda cu sorin hulubei colegul tau care este la fel de prost ca tine. Sau taximetristul ala e tactu? Voi nu aveti pe coneva care sa va verifice aceste articole de cacat, sunteti de capul vostru acolo. Pacat de acest ziar.

Grigore
9 aprilie 2018
Educatia este rodul invataturii

Daca nu ai primit procesul verbal este ptr ca nu ai semnat. Semnezi ptr a confirma ca ai primit o copie, nicidecum ca esti de acord cu cele mentionate. Daca semna si primea o copie avea termen 15 zile sa-l conteste la judecatorie. Conf og 2/2001 pv intocmit se comunica contravenientului in termen de 2 luni de la intocmire. Refuz sa cred afirmatia soferului taxi cunoscand moralitatea si comportamentul acestora, mai ales a celor din zona spitalului. Si inainte de a afirma ca este un abuz al politistului ar trebui sa cunoasteti toate elementele cazului. Habarnisti atotcunoscatori!

11 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4711 secunde