Accident rutier în Constanța. Ambulanța ajunsă la fața locului a luat foc

608
2
< 1 min citire
Accident rutier în Constanța. Ambulanța ajunsă la fața locului a luat foc - ambulantapozamare-1407848276.jpg
Doi bărbați au ajuns la spital după ce au fost implicați într-un accident rutier. Evenimentul s-a produs azi dimineață, în jurul orei 9.30, în municipiul Constanța.
Iftimi Vasile Sfârc, de 57 de ani conducea un Opel pe aleea de acces în Piața Tomis III. La un moment dat, ajungând la intersecție cu bulevardul Alexandru Lăpușneanu, șoferul nu s-a asigurat îndeajuns la efectuarea virajului la stânga, astfel că a intrat într-o Dacie, condusă de Darius Laurian Nacu, de 22 de ani.
În urma impactului, șoferul Opelului, dar și Sergean Sapuat, de 28 de ani, pasager dreapta față în cel de-al doilea autoturism au fost răniți ușor. Ambulanța care s-a deplasat la fața locului, însă, a avut mari dificultăți: a luat foc chiar în timpul intervenției. Cel mai probabil, spun specialiștii, incendiul a pornit de la una dintre siguranțele aflate sub scaunul din partea dreaptă. În momentul în care au ajuns la fața locului pompierii, focul fusese deja lichidat, astfel că nu a mai fost nevoie de intervenția militarilor. Autospeciala a fost trimisă la garaj pentru reparații, iar pagubele nu sunt însemnate. 

Comentează știrea

bbbb
12 august 2014
iarasi un prostan cu opel???

Iar un retardat cu opel face accident? Un handicapat cu opel cu numerr de BG

pt bbbb
13 august 2014
Tu esti prostu bbbb

Tu ce cacat de masina ai mah,bmw seria3 antic si ruginit? sa ne faci la toti ceva prostule

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0388 secunde