Un accident rutier s-a produs, ieri, în jurul orei 17.40, pe dru-murile din județul Constanța. Un coreean a murit după ce șoferița, care nu avea permis, a pierdut controlul volanului. Angelica Băduică, de 25 de ani, conducea un Logan pe DN 39, dinspre Tuzla către Mangalia. La un moment dat, între localitățile Tuzla și Costinești, din cauza lipsei de experiență, șoferița a pierdut controlul direcției, a pătruns pe contrasens, a părăsit partea carosabilă și a intrat direct într-un copac.
În urma impactului extrem de violent, pasagerul din dreapta față, un cetățean coreean, Hang Gu Park, de 38 de ani, a murit, în ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita. În accident a fost rănită și șoferița, dar și un copil de opt ani, Alexandru Mihai Ș., aflat pe bancheta din spate. Aceștia au fost transportați la spital, unde au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă se află în afara oricărui pericol. Polițiștii rutieri ajunși la fața locului au constatat că șoferița nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Oamenii legii au întocmit un dosar penal în acest caz.
În jurul acelorași ore, un alt accident se producea în județul Constanța. Concret, la intrare în localitatea Cumpăna. Se pare că un șofer a întors neregulamentar, a intrat într-un alt autoturism. În urma impactului, unul dintre autovehicule a ricoșat într-un stâlp de curent electric. In-tervenția rutieriștilor a fost extrem de anevoioasă, dat fiind faptul că firele de la stâlpul rupt puteau provoca oricând o explozie. Pompierii de la ISU Dobrogea s-au deplasat la fața locului cu rapiditate și au reușit să taie firele electrice.