Acuzații grave: doi turiști spun că au fost bătuți în sediul Poliției Costinești

392
1
Acuzații grave: doi turiști spun că au fost bătuți în sediul Poliției Costinești - fondacuzatiigravecostinestituris-1406914311.jpg

Articole de la același autor

Un turist din Brașov acuză că a fost bătut de un jandarm, în sediul Postului de Poliție Costinești, sub privirile colegilor militarului și ale polițiștilor, fără ca vreunul să intervină.

Acuzațiile grave sunt aduse de un tânăr de 19 ani, care este susținut în demersurile lui de Asociația "Alianța pentru Combaterea Abuzurilor" din Brașov. Turistul spune că incidentul s-a petrecut joi dimineață, în jurul orei 5,40.

"Eram cu prietenii, ieșisem din clubul Max și era o fată întinsă pe trotuar, primea îngrijiri medicale, și un grup de tineri care asista. La un moment dat, s-au auzit vociferări la adresa polițiștilor și jandarmilor, iar jandarmii care erau de față au intervenit în forță pentru a-i reține pe cei care vociferaseră. Dar aceștia au fugit. M-au reținut pe mine, deși nu spusesem nimic, mi-au răsucit mâna la spate, m-am bruscat și m-au urcat în autospecială", ne-a spus Robert Eduard Rus.

Turistul a adăugat că prietenii lui, martori la modul brutal în care a fost imobilizat și băgat în mașina instituției de stat, au sunat la Serviciul unic de urgență 112, pentru a sesiza abuzul. "De la 112 li s-a făcut legătura la Poliția Costinești, iar cei de acolo le-au spus să închidă, pentru că țin ocupată linia de urgență fără motiv", a continuat turistul.

Aceasta a adăugat că, odată ajuns în sediul Poliției Costinești, a fost bătut, cu pumnii și picioarele, de un jandarm.

"Mi-au spus să stau pe un taburet, să aștept. La un moment dat, un jan-darm, care era foarte nervos și mă tot înjura, m-a lovit cu palma. Am căzut pe podea și a continuat să mă loveas-că, cu pumnii și picioarele, pentru aproximativ 30 de secunde. Mă tot înjura, îmi spunea că din cauza mea el nu poate să fie acasă, cu soția. După aceea, s-a îndepărtat, a țipat la mine să mă ridic și a părăsit încăperea", a descris turistul cele întâmplate.

Mai mult, acesta susține că incidentul s-a petrecut în prezența altor jandarmi, dar și a angajaților de la Poliția Costinești, niciunul neintervenind însă. Ba chiar, turistului i-ar fi fost luat telefonul mobil, din care militarul agresiv a scos bateria, "pentru a nu risca să fie surprins în vreo filmare", consideră reprezentanții "Alianței pentru Combaterea Abuzurilor". "La scurtă vreme, a venit un alt lucrător de poliție care l-a amenințat cu pumnul, obligându-l să semneze procesul verbal", au mai precizat aceștia.

Amendat cu 3.000 de lei

Victima a fost sancționată cu 3.000 de lei, iar în procesul verbal s-a consemnat că, "în timp ce se afla pe aleea promenadei din stațiunea Costinești, a împiedicat organul de poliție să legitimeze persoanele care sesizaseră SNU 112 în vederea acordării de îngrijiri medicale unei persoane care se afla întinsă pe caldarâm".

Robert Eduard Rus spune că nimic din cele care i se impută în procesul verbal nu este adevărat; el a mărturisit că, într-adevăr, a consu-mat băuturi alcoolice înainte de incident, dar "nu într-atât încât să nu mai știu de mine sau să fac scandal".

S-a ales cu o coastă fracturată

După cele întâmplate, tânărul s-a prezentat la Spitalul Mangalia, unde i s-a pus diagnosticul de fractură de coastă C8 și alte contuzii. Vineri, turistul s-a prezentat la Serviciul de Medicină Legală Constanța, pentru obținerea unui certificat de medicină legală, fiind decis să depună plângere penală împotriva celui care l-a agresat.

Anchete interne la Jandarmeria și Poliția Constanța

Claudiu Dumitriu, reprezentantul "Alianței pentru Combaterea Abuzurilor" Brașov a declarat: "Considerăm că agresarea fizică a unei persoane într-o secție de poliție din România, în așa fel încât chiar și viața să-i fie pusă în pericol (o coastă fracturată poate perfora un organ intern sau atinge un nerv) este un fapt extrem de grav și că trebuie stopate aceste practici abuzive, deloc singulare, ale Jandarmeriei și Poliției Române. Dacă organul de ordine publică devine un organ de represiune și agresiune, înseamnă că siguranța și încrederea în instituțiile statului român sunt în mare pericol".

Vineri, la nivelul Grupării Mobile de Jandarmi "Tomis" - structură din rândul căreia face parte jandarmul acuzat - și al Poliției Constanța au fost demarate cercetări interne.

"În cauză, conducerea IPJ Constanța a dispus efectuarea de cercetări interne, la finalizarea lor urmând să fie luate măsurile legale care se impun. Dacă se întrunesc elementele constitutive ale comiterii unei infracțiuni, va fi sesizată unitatea de parchet competentă", a precizat Carmen Șerbănescu, purtător de cuvânt al Poliției Constanța. 


Aceeași acuzație, cum că ar fi fost bătut în sediul Poliției Costinești, a făcut-o și un turist de 30 de ani din Argeș. Și acesta a fost dus la sediul postului respectiv, după ce oamenii legii au primit reclamații că a provocat mai multe scandaluri, fiind în stare de ebrietate. Astfel, în aceeași zi bărbatul a primit două amenzi contravenționale. El a susținut că, la fel, a fost lovit când a fost imobilizat și dus la Poliție. Și în acest caz, reprezentanții IPJ Constanța au demarat cercetări.


Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
5 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5912 secunde