Ai băut și te-ai urcat la volan? S-ar putea să-ți iei adio, pe viață, de la permis!

1944
4
Ai băut și te-ai urcat la volan? S-ar putea să-ți iei adio, pe viață, de la permis! - alcool-1457886316.jpg
Codul Rutier este modificat an de an, în speranța că accidentele mortale vor fi reduse, iar șoferii vor fi mai responsabili la volan. În acest an, senatorii și deputații au de gând să taie în carne vie prin modificările pe care vor să le aducă legislației rutiere. Spre exemplu, conducătorii auto care sunt ademeniți de licoarea lui Bachus înainte de a se urca la volan ar putea risca să-și piardă dreptul constituțional de a mai conduce pe tot parcursul vieții.

Pe lângă înăsprirea amenzilor și a suspendării până la 5 ani a șoferilor depistați băuți la volan, proiectul actului normativ inițiat de câțiva dintre aleșii din Parlament prevede ca șoferii care recidivează cu alcoolul la volan să rămână pietoni pe tot parcursul vieții. Nu de aceeași părere sunt oamenii legii, care cred că interzicerea unui drept constituțional ar fi imposibilă.

"Interzicerea unui drept pare aproape imposibilă. Pentru a nu mai conduce deloc, acest drept trebuie să fie luat printr-o hotărâre judecătorească, la fel cum se procedează într-un dosar penal pentru conducerea sub influența alcoolului. Ca urmare a unei sancțiuni contravenționale nu poți să pierzi dreptul de a conduce", au precizat, pentru "Cuget Liber", polițiștii constănțeni.



Topul cauzelor producerii accidentelor

Cel puțin în Constanța, alcoolul nu reprezintă o cauză principală a producerii accidentelor. Asta nu înseamnă că șoferii constănțeni pot urca la volan și conduce prin aburii alcoolului. Traversarea pietonilor prin locuri nepermise și mai ales neacordarea de prioritate sunt principalele cauze ale producerii accidentelor în Constanța. Și viteza produce victime, însă din cauza neadaptării la drum și nu neapărat a numărului de kilometri la oră cu mult peste limita admisă.

"Dacă ne uităm la cauzalitatea producerii accidentelor, alcoolul nu se situează în primele patru, cel puțin în Constanța. Prima cauză este de cele mai multe ori traversarea prin loc nepermis a pietonilor, iar a doua cauză este neacordarea priorității altor vehicule. Cea de-a treia cauză este neacordarea priorității pietonilor pe marcajele rutiere, iar cea de-a patra cauză este viteza neadaptată configurației drumului sau condițiilor de drum. Alcoolul nu apare în primele patru sau cinci cauze", mai adaugă oamenii legii.

v v v

Șoferii devin mai atenți doar când sunt "arși la buzunar". Din acest punct de vedere, atât inițiatorii legii, cât și polițiștii au ajuns la un punct comun. Senatorii și deputații sunt de părere că amenzile rutiere trebuie cuprinse între 5.000 și 15.000 lei pentru șoferii care consumă alcool la volan. Contravaloarea amenzii și suspendarea permisului ar trebui să difere în funcție de alcoolemia depistată la conducătorul auto și de infracțiunea comisă, sunt de părere inițiatorii legii.

"Sunt foarte multe modificări ce ar trebui făcute, majoritatea dintre ele fiind mărunte, dar au o importanță foarte mare. Cred că ar trebui să crească amenzile pentru anumite abateri grave, acesta ar fi singurul efect preventiv", au conchis oamenii legii din Constanța. 

Comentează știrea

m
14 martie 2016
mm

"Politistii constanteni".Politistii din Constanta sunt niste spagari ordinari care habar nu au de nimic.Ei doar iau spaga.Cunosc o multime de soferi care umbla beti turta si daca este prins seara i se aduce carnetul acasa de catre un politist.Noaptea umbla numai soferi beti si drogati dar nu sunt opriti.Toti care ies din cluburi dupa miezul noptii sunt manga dar nu sunt controlati.Soferii masinilor texane nu au carnet,umbla bauti dar cinstitul politai constantean nu-i vede.Pai daca smecherilor din Constanta li se va suspenda dreptul de a conduce,vajnicul politist constatean de unde mai ia spaga?

Emil
14 martie 2016
Ori alcool,ori carnet,nu amandoua la un loc!

Cine recidiveaza cu alcoolul la volan, inseamna ca efectiv nu are psihicul suficient de sanatos pentru a avea carnet in continuare. Dreptul constitutional este pentru cei apti si in conditiile neancalcarii repetate a legii,de data asta o lege protectiva fata de ceilalti soferi si fata de pietoni. Vad ca impotriva fumatorilor se pot lua masuri,de ce nu si impotriva betivanilor potentiali criminali?

opinie
14 martie 2016
interzicerea pe viata a conducerii

A conduce sub influenta alcoolului,a drogurilor, a conduce cu viteza peste limita legela este similar cu a folosi o arma de foc in locuri publice. Nu vad nici o deosebire. Pe linga pedeapsa pentru vatamare sau alte consecinte. Interzicerea pe viata a conducerii unui autovehicul. Asta e solutia.

nicu porcu...betivul de la Capitol
14 martie 2016
ma doare-n pula...beat. nimic nu s-a intamplat

Nicușor Constantinescu huiduma fără coaie, betivul ordinar, pisat pe el carat de gayul Pătrunjel...ati uitat???

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1975 secunde