Alex Velea, pe mâna poliției. Artistul a fost acuzat că a furat o mașină în SUA

387
Alex Velea, pe mâna poliției. Artistul a fost acuzat că a furat o mașină în SUA - alexvelea-1480840474.jpg

Articole recomandate

Veste bombă despre cântărețul Alex Velea. În timpul turneului său în Statele Unite, artistul a fost acuzat că a furat o mașină. Autoturismul a fost dat în urmărire, iar Velea a ajuns pe mâna poliției. 


La trei săptămâni de la întoarcerea lui Alex Velea din primul său turneu în Statele Unite ies la iveală detalii incredibile. Deși solistul s-a grăbit să-și exprime dezamăgirea în legătură cu organizarea încercând să acopere totul, unul dintre organizatori a făcut dezvăluiri șocante: Velea a fost dat pe mâna poliției și la un pas să fie arestat pentru furt.


"Am apelat la poliție deoarece au fugit din parcare cu van-ul organizatorului și la hotel nu voiau să-i dea acestuia cheile mașinii. Poliția i-a luat la întrebări, au cerut cheile, este incredibil ce s-a întâmplat", a mărturisit Ion Belu, unul dintre organizatorii evenimentului din Cleveland.

Contactat de Libertatea, agentul lui Velea nu a infirmat întâmplarea.

"Conflictul nu a avut legătură cu numărul de fani prezenți, ci a fost o neînțelegere legată de bani. Lucrurile au degenerat și am luat mașina pentru că ne-am temut că organizatorul va refuza să ne ducă la aeroport a doua zi. Acuzația de furt a fost exagerată. Aveam un drum de 6 ore până la aeroport și nu puteam risca să pierdem avionul", susține Mădălin Moșoiu.

Mașina furată de Velea a fost dată în urmărire, însă pentru că proprietarul și organizatorul turneului nu a vrut să depună plângere, artistul nu a mai fost cercetat de polițiștii americani, scrie romaniatv.net



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0373 secunde