Alexandru Mazăre a intrat în vizorul DNA după un denunț al lui Nati Meir

916
< 1 min citire
Alexandru Mazăre a intrat în vizorul DNA după un denunț al lui Nati Meir - dfa6aa8d9cd2216d26a142cd6736fdea.jpg
Potrivit site-ului știrilor Pro TV, senatorul Alexandru Mazăre, fratele primarului municipiului Constanța, a intrat în vizorul DNA după un denunț efectuat de Nati Meir, fostul prezidențiabil arestat pentru înșelăciune.
"Nati Meir face noi victime! După ce a început urmărirea penală în cazul senato-rului Cătălin Voicu și cel al judecătorului Cristian Jipa, a venit acum rândul senatorului Alexandru Mazăre, fratele primarului din Constanța. Acesta va trebui să dea explicații în legătură cu posibile activități de corupție. Procurorii anticorupție instrumentează un nou dosar după un denunț al lui Nati Meir. Printre cei vizați de acuzații de corupție se numără politicieni și magistrați. DNA a început deja urmărirea penală împotriva senatorului Cătălin Voicu. Urmărit penal este și judecătorul Cristian Jipa de la Înalta Curte de Casație și Justiție", se arată în știrea de pe site-ul Pro TV.
Contactat telefonic de ziarul "Cuget Liber", Alexandru Mazăre a confirmat că știe despre ce este vorba, refuzând însă să facă vreo declarație până marți, când a anunțat că va susține o conferință de presă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0388 secunde