Ambulanță lovită într-o intersecție, în drum spre spital

230

Articole de la același autor

O autospecială a Serviciului de Ambulanță Județean Constanța a fost avariată, după ce a fost implicată într-un accident rutier care a avut loc ieri, la orele prânzului, într-o intersecție problematică din municipiul Constanța. Potrivit oamenilor legii, autospeciala circula pe strada Nicolae Iorga, pe sensul spre Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Andrei" Constanța, transportând un pacient pentru îngrijiri medicale. La intersecția cu strada Mihai Viteazu, ambulanța a fost lovită de un Range Rover, condus de o tânără de 29 de ani, care nu ar fi respectat indicația indicatorului "Oprire".

În urma incidentului, pacientul nu a fost rănit. În schimb, șoferul ambulanței a fost rănit ușor. Circumstanțele exacte în care a avut loc incidentul rutier urmează să fie stabilite de polițiștii rutieri. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5417 secunde