Amenzi de peste 3.000 de lei aplicate de jandarmii din județul Constanța

5867
Miercuri, 16 septembrie a.c., echipele de intervenție din cadrul subunităților Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au aplicat în Constanța, Eforie, Medgidia și Hârșova, 15 sancțiuni contravenționale, a căror valoare totală este de 3.100 de lei. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate în baza Legii nr. 61/1991, modificată, privind încălcarea normelor de conviețuire socială, tulburarea liniștii publice, provocarea și participarea efectivă la scandal, pentru injurii, semne obscene.

A făcut scandal pentru că i s-a ocupat locul pe bancă
Miercuri, 16 septembrie, ora 12,30, Carmen G., de 49 de ani, din Topraisar, se afla pe peronul Gării CFR Constanța și a fost surprinsă de jandarmi în momentul în care adresa injurii și cuvinte jignitoare unei alte femei, aflate pe o bancă în apropiere. Persoana în cauză a declarat că s-a enervat, pentru că doar ce se ridicase de pe locul respectiv, a plecat la un chioșc, iar când s-a întors a găsit banca ocupată. Jandarmii i-au aplicat o amendă de 200 de lei. Pentru fapte similare, au mai fost sancționați, pe faleza de la Eforie, Gheorghe M., de 44 de ani, din Slobozia (300 de lei), și în Autogara Sud Constanța - Elvis E., de 29 de ani, din Botoșani (200 de lei).

S-au bătut în fața cârciumii
Tot miercuri, dar la ora 22,30, jandarmii aflați în patrulare pe strada Podgoriilor, din Medgidia, au intervenit pentru aplanarea unui scandal izbucnit între doi bărbați, în vecinătatea unui bar. Lucian B., de 29 de ani, și Bogdan R., în vârstă de 25 de ani, au fost calmați în cele din urmă și au declarat că s-au luat la ceartă pe motiv că primul dintre ei a fost refuzat de celălalt și nu a mai primit încă "un rând" de băutură, pe motiv că era deja băut. Prin urmare, Lucian B. a fost amendat cu 500 de lei, iar Bogdan R. s-a ales cu o sancțiune în valoare de 300 de lei, pentru provocare și participare efectivă la scandal.

Comerț ambulant sancționat de jandarmi
Maiorul Sorin Trancă spune că, miercuri, jandarmii din Medgidia și Hârșova au desfășurat acțiuni de depistare și sancționare a comerțului neautorizat. Astfel, pe strada Independenței din Medgidia a fost surprinsă Beti B., de 32 de ani, care oprea trecătorii din zonă și încerca să le ofere spre vânzare 10 seturi de pilote și fețe de pernă. Luată la întrebări, femeia nu a putut prezenta documente de proveniență a mărfii. În plus, nu deținea nici autorizație de comercializare a mărfii. Prin urmare, a fost sancționată cu 1.000 de lei, iar bunurile au fost indisponibilizate în vederea confiscării. O sancțiune similară a încasat și Aurica A., de 42 de ani, din Hârșova, găsită la vânzare cu diverse articole de îmbrăcăminte în piața din localitate. De altfel, potrivit maiorului Sorin Trancă, jandarmii recent înființatei Grupe de Supraveghere și Intervenție din orașul de pe malul Dunării vor pune accent pe astfel de acțiuni și în perioada următoare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 24 Iulie 2009
Stire din Eveniment : Prins de jandarmi la furat
Luni, 08 Iunie 2009
Stire din Eveniment : Atac la mașina Jandarmeriei
Pagina a fost generata in 0.4121 secunde