Amet Ibazer, condamnat la șapte ani și jumătate de pușcărie

624
Vineri, magistrații de la Curtea de Apel Constanța au dispus condamnarea la pedeapsa de șapte ani și jumătate de închisoare a lui Amet Ibazer, care a fost judecat pentru tentativă la omor calificat și deosebit de grav și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.
În sarcina lui Ibazer, s-a reținut că, la data de 4 august 2010, fiind în stare de ebrietate, s-a răzbunat într-un mod cu totul neobișnuit pe patronul și pe fiul acestuia, Sali Rustem, respectiv Genghiz Rustem, rude ale sale, pentru că nu a mai fost servit cu băuturi alcoolice la barul situat pe strada Arțarilor nr. 16, din Medgidia. El i-a stropit pe cei doi cu benzină, iar apoi le-a dat foc, deși în imediata apropiere se afla un rastel cu 24 de butelii de aragaz și exista un mare risc de explozie. După comiterea faptei, inculpatul ar fi încercat să influențeze martorii oculari, creând scenariul potrivit căruia cele două persoane s-ar fi accidentat la aprinderea focului la un grătar.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 03 Noiembrie 2011
Stire din Eveniment : Hoț desfigurat de câine
Marţi, 01 Noiembrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Ghiozdanul cu știri
Pagina a fost generata in 0.4295 secunde