Angel Tîlvăr-discuţii cu ministrul de externe din Maroc despre colaborarea militară şi situaţia din Marea Neagră

150
Angel Tîlvăr-discuţii cu ministrul de externe din Maroc despre colaborarea militară şi situaţia din Marea Neagră - angeltilvar-1709194379.jpeg

Articole de la același autor

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a avut, miercuri, o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe, al Cooperării Africane şi al Marocanilor Rezidenţi în exterior al Regatului Maroc, Nasser Bourita, context în care înalţii oficiali au vorbit despre situaţia din zona Mării Negre, din Africa şi Orientul Mijlociu, precum şi de eforturile ambelor părţi de asigurare a stabilităţii la nivel regional.

Potrivit unui comunicat MApN, ministrul Tîlvăr a evidenţiat dorinţa fermă a României de a dezvolta colaborarea cu statele africane, în contextul lansării de către ţara noastră a Strategiei Naţionale pentru Africa, denumită "România - Africa: Parteneriat pentru viitor prin pace, dezvoltare şi educaţie, un document-cadru de viziune".

Ministrul român a arătat că, pornind de la bazele tradiţionale solide, România îşi propune fructificarea potenţialului de colaborare în diferite domenii cu Regatul Maroc.

Oficialul a arătat că Regatul Marocului este unul dintre principalii parteneri comerciali ai României din regiunea MENA (Orientul Mijlociu şi Africa de Nord), cu o cifră totală a schimburilor comerciale care a depăşit 1,3 miliarde de dolari anul trecut, cu o balanţă comercială în favoarea ţării noastre, care exportă în Maroc autoturisme, piese şi componente pentru industria auto, precum şi alte produse industriale şi echipamente pentru generarea, transmisia şi distribuţia de energie, echipamente pentru automatizări industriale şi telecomunicaţii. De asemenea, în acest moment aproape 2.000 de cetăţeni marocani studiază anual în România, ceea ce creează premise importante pentru consolidarea cooperării dintre cele două ţări.

În acest context, Angel Tîlvăr a subliniat importanţa semnării, în premieră, a Acordului între Guvernul României şi Guvernul Regatului Maroc privind cooperarea în domeniul militar şi tehnic, document care va asigura cadrul juridic al colaborării în domenii de interes reciproc precum industria de apărare, instruirea personalului în instituţii militare, pregătirea şi exerciţiile, medicina militară şi securitatea cibernetică.

La rândul său, ministrul Bourita a menţionat importanţa pe care Marocul o acordă relaţiei cu România şi a subliniat necesitatea revigorării dialogului la toate nivelurile, precum şi nevoia de a identifica noi domenii de cooperare. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4823 secunde