Arestat din a doua încercare

1552
< 1 min citire
Magistrații constănțeni au dispus arestarea preventivă a unui tânăr din Năvodari care, în ultima lună, a fost implicat în comiterea mai multor infracțiuni cu violență.
Este vorba de Marius Ștefan Trifan, de 29 de ani, care, la începutul lunii noiembrie, a tâlhărit un băiat de 20 de ani, furându-i un telefon mobil. La scurt timp, el a fost prins de polițiști, asupra sa găsindu-se bunul furat, dar și o rozetă metalică pe care acesta o folosea pentru a-și amenința victimele. Numai că judecătorii nu au considerat, la acel moment, că suspectul reprezintă un pericol public, motiv pentru care au respins propunerea de arestare și l-au lăsat liber. La scurt timp însă, Trifan a ajuns din nou în atenția polițiștilor de la Năvodari, pentru că a lovit o altă persoană. Astfel, pe numele lui s-a întocmit un alt dosar penal. Prezentat din nou cu propunere de arestare preventivă, de această dată magistrații nu au mai fost atât de îngăduitori și l-au băgat după gratii pentru o perioadă de 29 de zile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 26 Noiembrie 2010
Stire din Eveniment : Ridicat de mascați
Pagina a fost generata in 0.0434 secunde