Aveți grijă! Iată ce bancnote falsificate sunt pe "piață" în Constanța

1160
Aveți grijă! Iată ce bancnote falsificate sunt pe

Articole de la același autor

Știți cum să deosebiți bancnotele falsificate de cele autentice? Polițiștii spun că, în ultima perioadă, au ajuns în circulație falsuri atât de bine realizate, încât îi pot pune pe mulți în încurcătură! 


Mii de bancnote falsificate sunt depistate, anual, în circulație în țara noastră. Potrivit unui raport făcut public de curând de Banca Națională a României, în 2013 au fost descoperite 1.184 de bancnote false. Dintre acestea, majoritatea au fost bancnote de 100 de lei (820 de bucăți); apoi, 172 de falsuri au fost ale bancnotei de 50 de lei, iar 132 de falsuri au fost ale bancnotei de 200 de lei. 


Și polițiștii din Constanța spun că bancnotele falsificate pe care le depistează în circulație sunt de 100 de lei. "Preferința" pentru această bancnotă se justifică prin faptul că, în ultima perioadă, și infractorii specializați în contrafacerea de bani s-au modernizat, iar investițiile sunt pe măsură! 


"În urmă cu ceva vreme, falsurile erau grosolane, pe hârtie de xerox, care ar fi putut fi depistată imediat. Tocmai de aceea, erau preferate, pentru plasarea bancnotelor contrafăcute în circulație, magazinele retrase, de cartier sau din mediul rural, unde nu există camere video de supraveghere, iar vânzătoarele nu sunt persoane avizate cu privire la caracteristicile bancnotelor. Ulterior, a fost folosită hârtie lucioasă, pentru «fereastra transparentă» a fost folosit scotch, iar apoi aceasta a fost desenată. În ultima perioadă, se constată o specializare a celor care contrafac bancnote, căci au apărut pe piață falsuri dintr-un material plastic asemănător polimerului, astfel că imită foarte bine bancnotele autentice", ne-au precizat polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Constanța. 


Elementele care dau de gol falsurile 
Chiar și așa, sunt câteva elemente pe care falsificatorii nu au reușit să le imite: valoarea imprimată în "fereastra transparentă", valoarea bancnotei imprimată, prin micro-perforații aproape de mijlocul bancnotei (pentru cele care au valoare mai mare de 50 de lei), vopseaua variabilă optic folosită pe bancnotele autentice pentru sintagma "lei cincizeci" sau "lei una sută", scrisă pe aversul bancnotei, în partea stângă. De aceea, oamenii legii vă sfătuiesc să verificați, în primul rând, aceste elemente. 


În Constanța, de la începutul acestui an, au fost înregistrate cinci cazuri în care angajații supermarketurilor i-au sesizat pe oamenii legii de faptul că au depistat bancnote falsificate în casierii. În toate cazurile, bancnotele au fost de 100 de lei. 


Oamenii legii atrag atenția ca, în situația în care aveți suspiciuni că bancnota pe care ați primit-o este falsificată, să vă îndreptați către cea mai apropiată bancă sau unitate de schimb valutar, unde angajații au pregătirea necesară pentru a efectua o minimă verificare. Nu încercați să plasați bancnota mai departe, în circulație, din dorința de a "scăpa" de aceasta. Riscați să vă alegeți cu un dosar penal! 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.413 secunde