Adrian Avram, avocat în cadrul Baroului Constanța, a fost trimis în judecată sub control judiciar pentru două infracțiuni de favorizare a făptuitorului.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 7 decembrie 2016 - 14 februarie 2017, Adrian Avram, în calitate de avocat și apărător ales al fostului procuror Vasile Balacan, trimis în judecată pentru trafic de influență, l-a abordat pe Răzvan Dimoftache, afacerist constănțean, căruia i-a propus o înțelegere frauduloasă, de natură a determina pronunțarea unei soluții favorabile ambelor persoane.
Astfel, Adrian Avram i-a propus lui Dimoftache să-și schimbe declarațiile date în fața procurorilor, în sensul de a declara în instanță că suma de 500 euro remisă fostului procuror Balacan nu reprezenta prețul traficării influenței, ci un împrumut anterior. De asemenea, spun procurorii, Avram l-a sfătuit și cum să justifice schimbarea declarațiilor date inițial, astfel încât să fie credibil în fața completului de judecată.
Aceste demersuri au fost depuse de inculpat în scopul de a împiedica aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a lui Vasile Balacan și Răzvan Dimoftache, aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, acuză procurorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Constanța, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.