Băiatul de 14 ani suspectat că a înjunghiat mortal un alt copil de 13 ani a fost arestat

108
1 min citire
Băiatul de 14 ani suspectat că a înjunghiat mortal un alt copil de 13 ani a fost arestat - politia1131997759613749965871398-1399106631.jpg
Adolescentul de 14 ani din Bistrița suspectat că a înjunghiat mortal un alt copil în vârstă de 13 ani, pe stradă, în zona industrială a orașului, a fost arestat preventiv pentru omor, decizia fiind luată, azi de magistrații Tribunalului Bistrița-Năsăud.Vineri, procurorii Parchetului Tribunalului Bistrița-Năsăud au emis ordonanță de reținere pe numele adolescentului de 14 ani, după ce s-a stabilit că acesta este principalul suspect în cazul uciderii copilului de 13 ani.
Adolescentul a fost dus la Tribunalul Bistrița Năsăud, iar magistrații au emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub acuzația de omor, a declarat corespondentului MEDIAFAX Dana Ceuca, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bistrița-Năsăud."Dată fiind gravitatea faptei, instanța a admis propunerea procurorilor, iar inculpatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Se va lua în discuție faptul că este minor abia în momentul în care va fi stabilită pedeapsa", a explicat Ceuca.
Un copil de 13 ani, de etnie romă, și-a pierdut viața, vineri, după ce a fost înjunghiat cu un briceag în stern, incidentul având loc în zona industrială a municipiului Bistrița, lângă o cale ferată.
Patru suspecți cu vârste cuprinse între 14 și 32 de ani au fost identificați de polițiști în mai puțin de o oră de la comiterea crimei și duși la sediul Poliției pentru audieri, în urma cărora s-a stabilit că principalul suspect este adolescentul de 14 ani.
Surse din rândul anchetatorilor spuneau că cei patru suspecți s-au întâlnit pe calea ferată din zona industrială a Bistriței cu un grup de trei copii - băiatul înjunghiat mortal, sora acestuia, în vârstă de opt ani, și un alt copil mai mic, scrie Mediafax.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0584 secunde