Bărbat posibil drogat, prins la volan, la Constanţa, deşi avea permisul suspendat! Consumase şi alcool!

333
Bărbat posibil drogat, prins la volan, la Constanţa, deşi avea permisul suspendat! Consumase şi alcool! - img20231121wa0023-1700572093.jpg

Articole de la același autor

La data de 20 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 34 de ani, bănuit de săvârșirea a două infracțiuni la regimul circulației rutiere.


Astfel, la data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 04.30, bărbatul ar fi fost depistat, de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Biroul Rutier, în timp ce conducea un autoturism, pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice.


Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.


Aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise și a alcoolemiei în sânge.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru perioada în curs.


Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea uni vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.


Ulterior, a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4518 secunde