Bărbaţi din judeţul Constanţa, arestaţi! Ar fi furat scule electrice din imobile din Tuzla

234
Bărbaţi din judeţul Constanţa, arestaţi! Ar fi furat scule electrice din imobile din Tuzla - barbati-din-constanta-cercetati--1707119420.jpg

Articole de la același autor

A fost un weekend cu ghinion pentru doi tineri din judeţul Constanţa. Au fost prinşi în flagrant de oamenii legii când furau obiecte dintr-un imobil. Şi nu ar fi fost la prima abatere, spun poliţiştii, după ce i-au luat la bani mărunţi.


„La data de 3 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Postul de Poliție Tuzla au documentat activitatea infracțională a doi bărbați, de 26 de ani, respectiv 30 de ani. În aceeaşi zi, aceștia au fost depistați în flagrant delict, de polițiști din cadrul Poliției Orașului Eforie, la scurt timp după ce ar fi săvârșit infracțiunea de furt calificat, sustrăgând mai multe bunuri dintr-un imobil”, informează Poliţia Constanţa.


Astfel, în urma extinderii cercetărilor, polițiști din cadrul Postului de Poliție Tuzla au constatat că cei doi ar fi săvârșit alte patru infracțiuni de furt calificat. Concret, în perioada ianuarie – februarie a.c., ar fi sustras diferite bunuri, cu precădere scule electrice, din mai multe imobile situate în comuna Tuzla. Valoarea prejudiciului este de aproximativ 7.000 de lei.


Unele dintre bunurile sustrase au fost recuperate și restituite persoanelor vătămate.


La data de 3 februarie a.c., cei doi bărbați au fost prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6134 secunde