Bătălie câștigată de agenții care vor să-și recupereze banii de la Poliția Constanța

1453
Bătălie câștigată de agenții  care vor să-și recupereze banii de la Poliția Constanța - sindicatpolitieproces-1380816194.jpg

Articole de la același autor

Peste 200 de agenți de poliție, din cadrul Poliției Constanța, au câștigat o primă bătălie din "războiul" pe care-l duc împotriva inspectoratului, în instanța de judecată. Astfel, magistrații Tribunalului Constanța, Secția Contencios Administrativ, au dat câștig de cauză polițiștilor, dispunând să le fie plătit sporul de 100% pentru orele muncite în zilele de repaus săptămânal și de sărbătorile legale, din perioada 26 iulie 2008 - 31 decembrie 2009. 


"Din probele administrate nu reiese că pârâtul (n.r. - Inspectoratul Județean de Poliție Constanța) a respectat obligația instituită, de acor-dare a sporului de 100% din salariul de bază, pentru orele lucrate de polițiști în zilele de repaus săptămânal sau în cele de sărbătoare legală. Apărarea pârâtei potrivit cu care, în cazul unor angajați, pentru munca prestată în perioada de repaus săptămânal și în zilele de sărbători legale, ar fi fost compensate cu timp liber a rămas la nivel de simplă afirmație, nefiind susținută probator; instituția pârâtă nu a depus la dosar și nu a prezentat expertului ștatele de plată, deși instanța a dispus în acest sens. Față de cele ce preced, instanța apreciază întemeiate pretențiile deduse judecății cu referire la perioada iulie 2008 - decembrie 2009 de către reclamant", se stipulează în hotărârea civilă 3485/2013, emisă de Tribunalul Constanța, în procesul intentat de Sindicatul Național al Agenților de Poliție reprezentanților IPJ Constanța. 


În schimb, judecătorii nu au aprobat plata sporului de 100% pentru zilele muncite suplimentar de către polițiști din 2010 și până în prezent, menționând că legislația nu prevede acordarea acestui spor, ci numai zile libere. 


Decizia nu este definitivă, ea a fost atacată cu recurs de reprezentanții Poliției Constanța și urmează să se judece la Curtea de Apel Constanța.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 04 Octombrie 2013
Stire din Eveniment : Poliția Constanța are un nou șef
Pagina a fost generata in 0.5245 secunde