Bătrână de 92 de ani, păcălită de Paște prin metoda "Accidentul"

258
Bătrână de 92 de ani, păcălită de Paște prin metoda
Polițiștii din Constanța au fost sesizați cu privire la comiterea unei înșelăciuni prin metoda "Accidentul", pe raza Secției 3 Poliție din municipiu.

Paulina I., de 92 ani, din Constanța, a reclamat că, pe data de 30 aprilie, în jurul orei 15.00, a fost contactată telefonic la domiciliu, pe telefonul fix, de o persoană necunoscută, care a sunat cu număr ascuns și i-a comunicat că fiul său a avut un accident de circulație, iar în prezent îi trebuie suma de 5.000 de euro. La câteva minute, la ușa apartamentului s-a prezentat un tânăr necunoscut, de aproximativ 20-25 ani, cu o înălțime de aproximativ 1,70 m, slab, ten deschis, care a spus că este doctor. Tâlharul a fost invitat în casă și a primit suma de 18.000 de lei, după care a părăsit domiciliul. Ulterior, femeia a înțeles că a fost înșelată.

Oamenii legii au declanșat o anchetă.

v v v

În cazuri similare, în care cetățenii sunt contactați telefonic și li se solicită diferite sume de bani pentru rezolvarea unor probleme survenite în urma unor accidente rutiere prin darea de bani unor persoane, polițiștii vă sfătuiesc să se apeleze imediat la numărul de telefon 112 sau la Poliție, pentru a se verifica veridicitatea informațiilor primite și sub niciun motiv să nu se dea banii solicitați, deoarece accidentele de circulație nu se soluționează legal astfel.

Fiind sesizați imediat, polițiștii pot interveni pentru prevenirea comiterii unor înșelăciuni, iar persoanele care intenționează să comită astfel de fapte să fie identificate, depistate și trase la răspundere penală. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6128 secunde