Bloc evacuat și magazin mistuit de flăcări, pe Bulevardul Tomis

268
Bloc evacuat și magazin mistuit de flăcări, pe Bulevardul Tomis - incendiumagazintomis-1574895183.jpg

Articole de la același autor

Locatarii unui bloc de pe Bulevardul Tomis, din municipiul Constanța, au fost evacuați, în seara zilei de marți, 26 noiembrie, după ce la parterul clădirii a izbucnit un incendiu, într-un magazin. Apelul la numărul unic de urgență a fost dat în jurul orei 20.30, iar la fața locului au ajuns trei autospeciale de stingere și două echipaje SMURD. Flăcările au curprins tot magazinul de uși, iar un fum dens s-a răspândit pe casa scării, în tot blocul, astfel că militarii au trecut imediat la evacuarea a aproximativ 50 de locatari. 
Focul a mistuit aproximativ 190 mp, adică întreg magazinul, cu bunurile din interior. Din primele cercetări, se pare că incendiul a izbucnit în urma unui scurtcircuit. După lichidarea focului, care a durat câteva ore, locatarii au intrat înapoi în locuințe, fără ca cineva să aibă nevoie de îngrijiri medicale. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3066 secunde