Un autoturism furat din Germania a fost găsit, la începutul acestei săptămâni, de polițiștii Gărzii de Coastă, în apropiere de municipiul Mangalia.
Astfel, luni după-amiază, oamenii legii efectuau un control pe drumul care leagă stațiunile Olimp și Neptun. Printre mașinile trase pe dreapta, un BMW X5, înmatriculat în Bulgaria, în care se aflau doi tineri din județul Dâmbovița: la volan, Nicolae Stancu, de 20 de ani, din satul Titu, iar în dreapta, Ionuț Stilcea, de 28 de ani, din Odobești.
Verificările efectuate au scos la iveală că mașina de lux figura ca fiind furată din Germania, de la începutul lunii martie 2012. De altfel, șoferul a admis că a cumpărat bolidul din statul menționat, în luna aprilie și că o cunoștință de-a sa l-a înmatriculat în Bulgaria.
Autoturismul, evaluat la aproximativ 66.000 de lei, a fost ridicat în vederea indisponibilizării, iar cei doi tineri sunt anchetați pentru complicitate la furt.