Braconieri italieni, înarmați pânâ-n dinți, reținuți la Cernavodă

580
Braconieri italieni, înarmați pânâ-n dinți, reținuți la Cernavodă - armebraconieri1-1349955538.jpg

Mai mulți cetățeni italieni sunt suspectați de polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Poliției Române că au participat, în România, la vânători ilegale.
În această dimineață, polițiști din București, însoțiți de polițiști ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Constanța, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, au efectuat percheziții la două unități hoteliere din Cernavodă, unde se aflau cazați mai mulți cetățeni italieni suspectați că vânau ilegal în România și dețineau muniție peste limitele prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.În timpul perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor 20 de arme de vânătoare, 7.000 bucăți de muniție și peste 1.000 de păsări împușcate sau capturate în timpul partidelor de vânătoare, pentru care vânătorii nu au putut prezenta documente care să justifice proveniența.
De asemenea, 12 cetățeni italieni, cu vârste între 50 și 70 de ani, au fost conduși la sediul I.P.J. Constanța pentru audieri și luarea măsurilor legale.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 10 Octombrie 2012
Stire din Eveniment : Polițiștii vor învăța țigănește
Joi, 11 Octombrie 2012
Stire din Social : Nivelul radiațiilor la Cernavodă
Pagina a fost generata in 0.4466 secunde