Bucătar prins cu droguri pe nava "Dady Nemat"

344

Articole de la același autor

În urma unui control efectuat de polițiștii de frontieră constănțeni la nava "Dady Nemat", sub pavilion Insulele Comore, în cabina unuia dintre marinari au fost găsite 10 grame de canabis.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcției Poliției de Frontieră Constanța, agent Marius Niculescu, nava respectivă a acostat, în urmă cu aproximativ o săptămână, în dana 47 a portului Constanța.
În urma controlului efectuat în cabina marinarului Khaled A., de 29 de ani, cetățean sirian, angajat în funcția de bucătar pe nava respectivă, au fost găsite 10 grame de canabis.
Cetățeanul sirian a declarat că achiziționase drogurile într-un voiaj anterior efectuat în Turcia.
Marius Niculescu a declarat că nava, cu un echipaj alcătuit din opt cetățeni sirieni, un sudanez și un român, a sosit în Constanța pentru a încărca cherestea, iar ultimul port din care a plecat a fost Istanbul.
Polițiștii de frontieră constănțeni au întocmit actele premergătoare pentru comiterea infracțiunilor de deținere și consum de droguri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0063 secunde