Cadavru descoperit la 50 de mile marine de Capul Midia

4559

Articole de la același autor

Cadavrul unui om a fost descoperit în largul Mării Negre, la aproximativ 50 de mile marine de Capul Midia. Cei care au observat prezența corpului neînsuflețit în ape au fost marinarii de la bordul unei nave care se afla în trecere prin zonă.
Incidentul a fost semnalat autorităților în jurul orei 14,30 - 15, iar oamenii legii au demarat o anchetă în vederea recuperării cadavrului și a stabilirii identității lui. Potrivit Poliției Transporturi Constanța, trupul neînsuflețit se afla în apele internaționale ale Mării Negre, nu în apele teritoriale, astfel că, în acest caz, competența desfășurării anchetei ar aparține Poliției de Frontieră, care are și navele necesare pentru a interveni pentru recuperarea cadavrului.
Comisarul șef Adi Tobă, șeful Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Constanța, ne-a declarat, ieri, că a fost trimisă în zonă o navă pentru a verifica informațiile primite și pentru recuperarea cadavrului. De asemenea, și un elicopter de la Mihail Kogălniceanu a fost trimis spre zona indicată, pentru a putea găsi mai ușor cadavrul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3476 secunde