Când va scăpa Penitenciarul Poarta Albă de eticheta "Alcatrazul de chirpici"?

1558
Când va scăpa Penitenciarul Poarta Albă de eticheta
Penitenciarul Constanța Poarta Albă are nevoie de investiții masive, pentru a scăpa de eticheta de „Alcatrazul de chirpici” ce i-a fost pusă în urmă cu mai bine de un deceniu. Pe de altă parte, deși în toamnă vreo 250 de oameni și-au manifestat interesul să vină să lucreze în unitate, cei mai mulți s-au pierdut pe drum din cauza dezorganizării de la Serviciul de Psihologia Personalului din Administrația Națională a Penitenciarelor. Toate aceste aspecte, dar și altele, au fost semnalate mai marilor de la administrație, în cadrul unei întruniri care a avut loc în weekendul care a trecut.

În perioada 11 – 13 martie, la Predeal s-a desfășurat Consiliul Federativ al Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, la care au participat președinții organizațiilor sindicale afiliate, dar și reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), respectiv directorul adjunct Marian Ilie și Claudiu Românu, directorul Direcției Management Resurse Umane. La consiliu a fost prezent și Bogdan Trăistaru, președintele Sindicatului Polițiștilor de Penitenciare Constanța, care reprezintă interesele unei părți din angajații Penitenciarului Constanța – Poarta Albă.

„Pe de o parte, au fost purtate discuții pe marginea problemelor de interes general, precum respectarea prevederilor Legii salarizării, 153/2017, creșterea soldei de funcție – care în prezent este calculată la nivelul lui 2009, creșterea normei de hrană – nu a mai fost actualizată de trei ani -, și a normei de echipament. Avem promisiuni din luna ianuarie, în urma discuțiilor purtate la nivelul Ministerului Finanțelor, cu privire la creșterea normelor de hrană și echipament, dar încă nu s-a concretizat nimic. În prezent, norma de echipament acordată nu acoperă costurile necesare pentru achiziționarea unei uniforme noi. De asemenea, au fost prezentate și problemele recurente din unitățile penitenciare”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, liderul sindical Bogdan Trăistaru.

Din 250 de candidați, 230 au „picat” testarea psihologică

O problemă stringentă asupra căreia au insistat liderii sindicali în întrunirea cu reprezentanții ANP, inclusiv liderul sindical constănțean, vizează deficitul de personal care nu a fost „acoperit”, deși posturile au fost scoase la concurs din toamna anului trecut, pentru sursă externă. Motivul: dezorganizarea de la Serviciul Psihologia Personalului, din cauza căreia o bună parte dintre cei care și-au depus dosarele fie au fost declarați respinși la testarea psihologică, fie nu s-au mai prezentat. „La Penitenciarul Constanța Poarta Albă și-au depus dosarele peste 250 de candidați pentru 30 de posturi. Spre deosebire de alte structuri, în sistemul penitenciar, testarea psihologică este prima probă susținută. Din 250 de candidați, au promovat testarea psihologică numai 20 de candidați, din care au promovat ulterior concursurile 12 candidați. Pe de altă parte, a fost o problemă în ceea ce privește programările pentru testări, au fost făcute după luni bune, în condițiile în care oamenii nu puteau să aștepte cu lunile pentru un post, s-au îndreptat către Poliție sau alte structuri. La serviciul de psihologie au avut loc niște schimbări, sperăm ca la următoarele concursuri să nu fie aceleași piedici, de ordin organizatoric”, a mai arătat Bogdan Trăistaru. Drept pentru care, printre aspectele solicitate conducerii ANP a fost și scoaterea din nou la concurs a posturilor rămase neocupate.



Patru din cei cinci directori de la Penitenciarul Poarta Albă sunt interimari


Printre posturile pentru care sindicaliștii au solicitat scoaterea din nou la concurs se numără și cel de director general al Penitenciarului Constanța – Poarta Albă. În prezent, funcția este deținută prin împuternicire de Roxana Ioniță, iar la concursul organizat în urmă cu câteva luni s-a prezentat un singur candidat (din informațiile noastre, un angajat din cadrul penitenciarului din Constanța), care a picat testarea psihologică. De altfel, aproape toată conducerea penitenciarului este împuternicită pe funcții. Cu excepția directorului adjunct Petrică Bănuță – pe linie de siguranță și regim penitenciar, celelalte funcții, respectiv de director general, economic, medical și reintegrare socială, sunt deținute provizoriu de împuterniciți. În consecință, inclusiv acest aspect a fost semnalat mai marilor de la administrație. „Nu ne dorim împuterniciți pe funcțiile de conducere, ci oameni care au un mandat obținut prin concurs, care au un proiect de management, o viziune. Reprezentanții ANP au arătat că se urgentează concursurile pentru șefi de tură și comandanți de secție – sunt situații în care dosarele au fost înregistrate de anul trecut și încă nu s-au desfășurat concursurile -, apoi vor fi scoase la concurs toate funcțiile de director adjunct. Noi am insistat să fie din nou scoase la concurs și funcțiile de director executiv, până vor fi ocupate”, a continuat liderul sindical.

„Avem nevoie de investiții masive!”

Pe lângă deficitul de personal și nevoia de o conducere stabilă, asigurată în urma unor concursuri, sindicaliștii au mai punctat un aspect ce a tot fost adus în atenția conducerii ANP, dar și a opiniei publice, de ani buni: nevoia de investiții masive la Penitenciarul Constanța – Poarta Albă. Potrivit sindicaliștilor, colaborarea cu actuala conducere și în special cu directorul executiv Roxana Ioniță este una bună, existând interes de ambele părți pentru a îmbunătăți condițiile de muncă pentru polițiștii de penitenciare. Dar în lipsa finanțării adecvate, toate sunt doar „peticeli”.

Neajunsurile pe parte de infrastructură sunt numeroase. Pereții din chirpici și gardul împrejmuitor din sârmă ghimpată (nu e nici măcar din plăci de beton, cum este gardul de la intrarea principală!) i-au dat, în urmă cu vreo 15 ani, renumele de „Alcatrazul de chirpici”, după evadarea a doi deținuți (de atunci, nu s-a schimbat nimic, spun angajații). Porțile de acces se urnesc cu greu, trebuie împinse de personal; birourile supraveghetorilor sunt cât cutiile de chibrituri, ușile de lemn de la camerele de deținere au gratii montate în urmă cu aproape jumătate de veac. Pentru a le deschide, polițiștii de penitenciare străbat coridoarele unității cu maldărul de chei la brâu; nici vorbă de sistem automatizat de blocare a ușilor, nici vorbă despre uși de metal. Clădirile în care se află penitenciarul de la Poarta Albă sunt din chirpic, gratiile de la uși sunt îmbătrânite și ruginite, noi sunt doar lacătele.


„Am primit semnale pozitive din partea celor de la ANP, dar «cheia» este la noi, pe plan local. Am cerut sprijin din nou: avem nevoie de investiții, să fie alocate fonduri către Penitenciarul Poarta Albă. Investiții în tot ceea ce înseamnă infrastructură, posturi de muncă, birourile supraveghetorilor, birourile post control acces. De decenii bune nu au fost făcute investiții. Mergem în alte penitenciare din țară, la Vaslui, Timișoara, Gherla, unde au fost realizate investiții majore și se văd diferențele. Am solicitat și în anii trecuți ca fondurile strânse din scoaterea la punctele de lucru din exterior a deținuților să rămână pe plan local, pentru a fi utilizați pentru investiții, să nu mai fie virați către ANP. Au fost ani când s-au strâns milioane din această activitate, pentru care au fost luați oameni din posturi și scoși în exterior, la supravegherea persoanelor private de libertate, dar la Constanța nu a rămas niciun leu!”, a mai subliniat sindicalistul Bogdan Trăistaru.

De altfel, se impune menționat că inclusiv ferma agricolă deținută de penitenciar a fost închisă anul trecut, după doi ani de când era lăsată în paragină. Toate aspectele au fost luate la cunoștință de reprezentanții ANP, iar în perioada următoare acestea vor fi retransmise de sindicaliști prin adrese. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6473 secunde