Cătălin Cherecheș dă România în judecată la CEDO. A făcut primele declarații în fața judecătorilor

155
Cătălin Cherecheș dă România în judecată la CEDO. A făcut primele declarații în fața judecătorilor - cherechesca-1711462335.jpg

Articole de la același autor

Fostul primar al Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a dat România în judecată la CEDO, susținând că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.


Marți dimineață, acesta a dat o declarație în procesul de la Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un alt dosar în care este cercetat. În acest dosar, ÎCCJ trebuie să judece o solicitare de mutare a procesului la o altă instanță.


În prezent, această cerere se judecă la Curtea de Apel Cluj, aceeași instanță care a decis condamnarea lui definitivă în noiembrie.


Principalul motiv invocat e că unul dintre judecătorii care au decis condamnarea și care lucrează în continuare la acea instanță este și implicat în dosarul socrilor lui Cherecheș, judecați pentru că ar fi încercat să îi cumpere acestuia achitarea.


„Doamnă președinte, sunt condamnat definitiv și nu există grabă în soluționarea cauzei și vă rog cu tot respectul să beneficiez de judecata unei alte instanțe care să fie compatibilă. Am toată încrederea că îmi veți da șansa”, a declarat Cherecheș, citat de Digi24.


Ce reclamă Cătălin Cherecheș la CEDO


Răzvan Doseanu, avocatul lui Cătălin Cherecheș, susține că a depus deja o plângere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO), prin care susține că fostului edil i-ar fi fost încălcat dreptul la un proces echitabil.
„Cererea este înregistrată la CEDO, este o informație în premieră, există deja înregistrată o cauză Cherecheș contra România la Curtea Drepturilor Omului. Va fi prezentată în curând public, e o chestiune doar de câteva zile”, a explicat avocatul.


Fostul primar se află în acest moment încarcerat la Penitenciarul Rahova, după ce a fost extrădat din Germania.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5267 secunde