Cătălin Cherecheș, fostul primar din Baia Mare, a ieșit din închisoare

49
1 min citire
Cătălin Cherecheș, fostul primar din Baia Mare, a ieșit din închisoare - primar-1783784799.webp
Cătălin Cherecheș, eliberat condiționat. Fostul primar al municipiului Baia Mare fusese condamnat la 5 ani de închisoare pentru mită și prins în Germania, după ce a fugit din țară.
Fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost eliberat condiționat după ce Tribunalul Maramureș a respins contestația DNA și a menținut decizia Judecătoriei Baia Mare. Hotărârea este definitivă, iar fostul edil a părăsit penitenciarul, urmând să respecte condițiile impuse de lege până la expirarea pedepsei.
Ce a spus primarul după ce a ieșit din închisoare
„Voi fi o voce a comunității din zona civilă și îi voi reprezenta pe băimăreni, pentru că băimărenii trebuie să fie ascultați, trebuie să fie respectați și nu trebuie să fie impozitați. Dar despre aceste lucruri cu siguranță vom mai discuta. Acum, o să mă întrebați ce voi face eu. Primul lucru: mă voi duce la tata, la mormânt. Al doilea: o să merg să îmi iubesc soția".
Cătălin Cherecheș condamnat definitiv în noiembrie
Cătălin Cherecheș a fost condamnat definitiv în noiembrie 2023 pentru luare de mită. Înainte de pronunțarea sentinței, acesta a fugit din România folosind actul de identitate al unei rude și a fost localizat în Germania. După finalizarea procedurilor judiciare, autoritățile germane l-au extrădat în România, iar în martie 2024 a fost încarcerat pentru executarea pedepsei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0591 secunde